Ororile comunismului. Se caută rămăşiţele deţinuţilor politici morţi în lagărul de muncă de la Periprava

(MICHAEL KAPPELER / AFP / Getty Images)

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc desfăşoară în perioada următoare investigaţii arheologice pentru căutarea, descoperirea şi deshumarea deţinuţilor politici morţi în infamul lagăr de muncă de la Periprava, unde nu mai puţin de 124 de persoane şi-au pierdut viaţa ca urmare a condiţiilor de exterminare la care au fost supuşi, reiese dintr-un comunicat al instituţiei remis Epoch Times.

Cercetările arheologice desfăşurate de IICCMER, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, vor avea loc în perioada 25-30 mai în localitatea Periprava.

O lecţie dureroasă de istorie

La începutul anilor ’50 Periprava a funcţionat ca secţie a Formaţiunii Chilia, devenind la 1 iulie 1957 o unitate penitenciară de sine stătătoare (Formaţiunea 0830). Scopul oficial al înfiinţării coloniei a fost construirea unui dig pe o lungime de 16,5 km între localităţile Periprava şi Sfiştofca pentru a proteja de inundaţii terenurile care urmau să fie defrişate de stuf şi desţelenite în vederea utilizării lor ca suprafeţe agricole. De asemenea, se avea în vedere şi înălţarea şoselei din comuna Periprava pe o distanţă de mai mulţi kilometri.

"Astfel, începând cu 1959, în zonă au fost aduşi inclusiv mii de deţinuţii politici care au devenit majoritari în colonie până în 1964, când au fost aplicate graţierile colective. Scopul nedeclarat şi subînţeles al transferurilor de deţinuţi a fost exploatarea brutală a muncii acestora şi supunerea lor la un regim cu valenţe de exterminare. Condiţiile nefavorabile din perioada în care unitatea a funcţionat ca formaţiune independentă au dus la decesul a cel puţin 124 de deţinuţi, identificaţi nominal, în majoritate politici, dar şi de drept comun.

Conform unor informaţii documentare precum şi a numeroaselor mărturii provenite de la foşti deţinuţi politici, care au fost internaţi pentru anumite perioade de timp în colonia penitenciară de la Periprava, rezultă că decesele din acest lagăr de muncă forţată au fost cauzate de înfometare, de frigul din sezonul rece, de lipsa apei potabile şi a asistenţei medicale, de accidente survenite în condiţii de muncă istovitoare şi de regimul de detenţie pe care mulţi l-au îndurat în lagărele şi închisorile unde au fost încarceraţi anterior. Unii dintre deţinuţi au fost împuşcaţi în diferite împrejurări, mai ales în cursul tentativelor de evadare. Toate acestea au fost potenţate de condiţiile specifice existente în Deltă şi de comportamentul abuziv şi violent al personalului coloniei.

Printre cei răspunzători, în diferite grade, pentru ceea ce s-a întâmplat în colonia de la Periprava se află mai multe persoane, de la comandanţi, şefi de secţii, personal sanitar şi administrativ şi până la simpli gardieni, care în virtutea funcţiilor au ordonat, tolerat sau aplicat un regim de detenţie, care avea ca principal scop distrugerea rezistenţei fizice şi morale a deţinuţilor, iar în cazul celor ale căror resurse de viaţă se epuizau, decesul. Există, de asemenea, vinovăţia indiscutabilă a înalţilor responsabili din conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi, în ultimă instanţă, a liderilor de partid şi de stat din acea perioadă, asemenea practici fiind dictate sau sugerate pe cale ierarhică", se precizează în comunicatul citat.

Investigaţiile arheologice continuă

În cursul lunii septembrie 2013, IICCMER a desfăşurat o primă campanie de cercetări arheologice în perimetrul actualului cimitir al satului. În acest loc, în perioada 1959-1964 au fost înhumaţi un mare număr de foşti deţinuţi politici decedaţi în colonia de muncă de la Periprava. Amplasamentul acestui cimitir al deţinuţilor a fost stabilit pe baza informaţiilor obţinute de la localnicii mai în vârstă ai satului, precum şi de la câţiva foşti angajaţi ai coloniei penitenciare.

În prezent, la suprafaţa solului nu există niciun fel de semne care să indice prezenţa unor morminte. În urma intervenţiei arheologice au fost însă depistate opt morminte, dintre care cinci au fost dezvelite şi cercetate. Patru dintre defuncţi erau depuşi în sicrie confecţionate din material lemnos, iar unul a fost înhumat fără sicriu. Asupra rămăşiţelor defuncţilor nu s-a descoperit inventar funerar. După cercetare, toate scheletele au fost protejate prin acoperirea lor cu folie, iar şanţurile arheologice au fost astupate până la nivelul actual de călcare.

În cursul celei de-a doua campanii de investigaţii arheologice din mai 2015 se vor continua săpăturile în cimitirul din localitate, în cadrul acelui perimetru delimitat unde se cunoaşte că au fost înhumaţi deţinuţi politici. Se vor dezveli toate scheletele identificate în 2013 pentru ca acestea să poată fi analizate individual de către un medic legist. De asemenea, vor fi practicate noi secţiuni arheologice pentru a se descoperi şi cerceta amplasamentele altor morminte.

De la toate mormintele descoperite se vor recolta probe biologice de ţesut osos, pentru a se putea realiza testele ADN în vederea stabilirii identităţii persoanelor decedate. Analizele pentru stabilirea ADN-ului se vor efectua în cadrul Laboratorului de Genetică din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală din Bucureşti.

Informaţiile astfel obţinute se vor constitui într-o bază naţională de date care va cuprinde treptat toate informaţiile de acest tip ce se vor obţine ulterior de la victimele care vor mai fi descoperite şi deshumate pe teritoriul naţional şi a căror identitate este incertă sau nu poate fi stabilită prin alte metode.

Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi şi istorici de la IICCMER în prezenţa reprezentanţilor Parchetului Militar şi ai altor instituţii ale statului. Acţiunea este sprijinită de către Prefectura judeţului Tulcea şi de Primăria comunei C.A. Rosetti.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne