Orhan Pamuk: Turcia se îndreaptă spre o “domnie a terorii”

Campania de suprimare a presupuşilor gulenişti în Turcia continuă sub monitorizarea strictă a preşedintelui Erdogan. Dar, conform unui renumit scriitor turc, această campanie împinge ţara tot mai mult înspre un regim al terorii.
Scriitorul turc Orhan Pamuk. (Captură Foto)
Andrei Popescu
13.09.2016

Orhan Pamuk, scriitor turc şi câştigător al Premiului Nobel, a criticat duminică arestarea unui jurnalist influent şi a avertizat că Turcia se îndreaptă spre un “regim al terorii”

“În Turcia, aruncăm treptat în spatele gratiilor toţi oamenii care critică guvernul chiar şi în cea mai mică măsură”, a precizat Pamuk.

Suprimarea este alimentată de “cea mai feroce ură”, a adăugat el.

“Libertatea gândirii nu mai există. Ne distanţăm cu viteză mare de un stat de drept şi ne îndreptăm spre un regim al terorii”, a susţinut Pamuk.

Articolul său a fost publicat pe prima pagină a ziarului La Republica la o zi după reţinerea proeminentului jurnalist Ahmet Altan şi a fratelui său Mehmet Altan, un renumit academician şi economist.

Pamuk, care a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2006, a fost un critic cunoscut al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan înainte de lovitura de stat eşuată din Turcia din luna iulie.

El a cerut eliberarea cât mai rapidă a tuturor intelectualilor arestaţi şi judecarea acestora în stare de libertate.

Poliţia i-a arestat pe cei doi fraţi Altan sâmbătă, ca parte a unei investigaţii asupra puciului eşuat din 15 iulie, a susţinut agenţia turcă de ştiri de stat Anadolu.

Ahmet Altan a fost timp de câţiva ani editorialist la ziare importante precum Hürriyet şi Milliyet înainte ca în 2007 să se înfiinţeze ziarul de opoziţie Taraf.

El a demisionat din postul de redactor şef al publicaţiei Taraf în 2012 şi a scris a câteva romane.

Mehmet Altan este economist şi autorul mai multor volume despre politica din Turcia.

Hürriyet Daily a declarat că fraţii Altan sunt investigaţi pentru comentariile făcute într-un talk show la postul de televiziune Can Erzincan în 14 iulie, în ajunul loviturii eşuate de stat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor