Orban: PSD a transformat România în oaia neagră a UE. Îi atrag atenţia lui Teodorovici că bugetul nu e circul Orlando

Guvernele PSD arată că nu sunt în stare să conducă România, ne îndepărtează de la obiectivele fundamentale pe care le avem şi că nu fac altceva decât, pas cu pas, să transforme România în oaia neagră a Uniunii Europene, a acuzat liderul PNL Ludovic Orban, care le cere "ageamiilor" să plece acasă.
Ludovic Orban
Ludovic Orban (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Guvernul PSD a transformat România în oaia neagră a Uniunii Europene, a atras atenţia miercuri, în cadrul unei declaraţii de presă, preşedintele PNL, Ludovic Orban, după ce Comisia Europeană a adoptat două documente extrem de importante care privesc ţările din Uniunea Europeană şi implicit ţara noastră.

"Prin aceste documente care au fost adoptate de Comisia Europeană, şi aici mă refer la recomandările care sunt făcute României în cadrul semestrului european şi de asemenea raportul anual de convergenţă, primul document care urmează să fie supus Consiliului European, se vede un lucru foarte clar, şi anume, că Guvernul PSD a transformat România în oaia neagră a Uniunii Europene şi că sunt declaraţi guvernanţii PSD repetenţi de către Comisia Europeană atât în ceea ce priveşte pactul de stabilitate şi creştere cât şi în ceea ce priveşte raportul de convergenţă", a declarat Orban.

În continuare, liderul PNL a făcut referire la analiza şi recomandările făcute României în cadrul mecanismului semestrului european.

"De la preluarea guvernării se poate constata clar că niciuna dintre recomandările Consiliului European nu a fost respectată de România, că, deşi România a fost declarată ca având o deviere de la obiectivele pe termen mediu care, de fapt sunt prevăzute în pactul de stabilitate şi creştere, în ciuda recomandărilor şi analizei Comisiei Europene, guvernele PSD nu numai că nu au făcut nimic pentru a corecta deficitul structural, ci au făcut tot ce au putut pentru a menţine această situaţie de deviaţie semnificativă de la obiectivele pe termen mediu. Este normal, ca atâta timp cât guvernele PSD sfidează literalmente instituţiile Uniunii Europene, Comisia Europeană, Consiliul European ignorând cu bună ştiinţă toate avertismentele şi toate recomandările care nu sunt izvorâte din nişte decizii de natură politică sau personală ci sunt izvorâte din decizii de la nivelul Uniunii Europene", a precizat Orban.

În opinia şefului PNL, Guvernele PSD arată că nu sunt în stare să conducă România, că ne îndepărtează de la obiectivele fundamentale pe care le avem şi că nu fac altceva decât, pas cu pas, să transforme România în oaia neagră a Uniunii Europene.

"În ceea ce priveşte raportul anual de convergenţă, se constată că din cele cinci criterii de convergenţă, nu este îndeplinit decât unul singur, şi anume deficitul bugetar sub 3% din produsul intern brut. Dar atenţie, şi acest deficit menţinut sub procentul de 3% este un deficit care a fost menţinut în mod artificial în limitele de 3% prin scăderea dramatică a investiţiilor în exerciţiul bugetar 2017 şi mai ales prin hocus-pocusul pe care l-au făcut guvernanţii şi anume acela de a amâna plăţi care trebuiau realizate în cursul anului 2017 pentru anul 2018. Lucru care se vede cu prisosinţă analizând execuţia bugetară pe primul trimestru al anului 2018, în care, comparativ cu anul 2017, când a fost înregistrat un excedent de 0,18%, în primul trimestru al anului 2018 am avut un deficit de 0,48%, un semnal de alarmă extrem de grav", a afirmat Orban.

Drept exemplu, preşedintele PNL a remarcat că Bulgaria îndeplineşte trei dintre aceste criterii în timp ce România îndeplineşte un singur criteriu de convergenţă, în ciuda măsurii cosmetice care a fost iniţiată de Guvernul Dăncilă de a iniţia o comisie care să pregătească aderarea României la Uniunea Europeană.

"Mai mult decât atât, pe celelalte patru puncte, constatăm o înrăutăţire clară iar în ceea ce priveşte două dintre criteriile de convergenţă, noi am ieşit din aceste criterii de convergenţă pe care le îndeplineam anii trecuţi. Mă refer la inflaţie, şi aici reamintesc faptul că inflaţia a urcat în mai puţin de un an şi jumătate de la 0,2% la 5,2%, criteriul de convergenţă fiind practic neîndeplinit. De asemenea, la rata pentru împrumuturile pe termen lung, de asemenea am ieşit din criteriile de convergenţă. Şi aici, îi atrag atenţia lui Teodorovici că bugetul României nu este circul Orlando. Creşterea costului finanţării se datorează în exclusivitate creşterii inflaţiei, care are la bază măsurile aberante ale guvernului PSD de la preluare puterii. Să nu mai dea vina pe altcineva pentru cauza costurilor finanţării. Este clar, prin mesajul transmis de Comisia Europeană, că guvernul României nu a întreprins niciun demers pentru a se apropia de obiectivul de aderare la zona euro, mai mult decât atât, ne-a îndepărtat de acest obiectiv", a punctat Orban.

În acelaşi timp, liderul PNL a remarcat că apare în raport, foarte clar, că Guvernul nu trebuie să afecteze independenţa Băncii Naţionale.

"Apariţia acestui punct în raport este rezultatul unei agresiuni permanente a liderilor PSD-ALDE şi a Guvernelor pe care le-au emanat împotriva independenţei Băncii Naţionale. De asemenea, este foarte clar că toate derapajele economice sunt rezultatul unor politici economice şi fiscale iresponsabile, care riscă să arunce România în criză. Trag un semnal de alarmă suplimentar! Gândiţi-vă că bugetul pe anul acesta este construit având în vedere o creştere economică de peste 5% iar realitatea economică ne-a demonstrat că în trimestrul 1 al anului 2018, raportat la trimestrul 4 al anului 2017, România a avut zero creştere economică fiind singura ţară din Uniunea Europeană în care economia a stagnat. Ce se va întâmpla cu finanţele publice în cazul în care încetinirea ritmului de creştere va continua pe această linie, în cazul în care nu vom avea creştere economică de 5,2% ci vom avea o creştere economică mult mai mică? Balonul de săpun generat prin stimularea creşterii economice, doar prin pârghii consumiste, prin măsura de creştere artificială a veniturilor în special în sectorul public, eşuează lamentabil şi arată că minciuna are picioare scurte", a transmis Orban.

Potrivit şefului PNL, legile din economie nu pot fi manipulate.

"Îmi este foarte greu să înţeleg de ce Guvernul nu ţine cont de aceste semnale de alarmă care sunt trase de instituţiile Uniunii Europene, de Comisia Europeană şi în curând, de Consiliul European. Preşedintele României a atras atenţia în repetate rânduri asupra tuturor acestor derapaje şi este normal să fie aşa, pentru că recomandările vor fi adoptate în Consiliul European iar România este reprezentată în Consiliul European şi preşedintele trebuie să suporte ruşinea de a fi trataţi ca nişte repetenţi pentru prostiile inimaginabile care au fost făcute de Guvern", a declarat Orban.

Preşedintele PSD a încheiat prin a spune că nu există decât o singură soluţie:

"Aceşti ageamii, aceşti analfabeţi economici, aceşti indivizi care nu înţeleg nimic din ceea ce înseamnă fenomenele economice, aceşti indivizi care nu înţeleg că România este o ţară a Uniunii Europene, că au obligaţia de a respecta toate actele normative de la nivelul Uniunii Europene, pactul de stabilitate şi creştere fiind ratificat de România, fiind adoptat în legislaţia românească ca şi celelalte articole din tratat care se referă la aceste subiecte. Sfidarea sistematică a instituţiilor Uniunii Europene nu face decât să ne plaseze într-o zonă marginală care riscă să afecteze interesele fundamentale ale României atât la nivelul Uniunii Europene cât şi pe plan internaţional. Deci, să plece acasă!"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne