Orban: PNL stă foarte prost la capitolul comunicare, management organizaţional şi management de proiecte

Pentru ca PNL să fie reaşezat în linie dreaptă, trebuie organizate toate structurile partidului, a susţinut Ludovic Orban, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modul în care comunică partidul.
Ludovic Orban (Mihut Savu (Epoch Times Romania)
Ana Ion
10.09.2017

PNL stă ''foarte prost'' pe comunicare, pe management educaţional şi pe management de proiecte, a opinat duminică liderul formaţiunii, Ludovic Orban, susţinând că în interiorul partidului cea mai mare energie se consumă în dispute interne, şi nu pentru a transmite mesaje în afară, relatează Hotnews.

Potrivit lui Orban, care a deschis sâmbătă Şcoala de Vară a femeilor din PNL, la Jupiter, există organizaţii în care el a făcut conferinţe de presă mai des decât liderul filialei judeţene şi, pentru a aşeza partidul ''în linie de luptă'' trebuie organizate toate structurile formaţiunii politice:

"După alegeri, avem practic şase luni până la sfârşitul anului şi am spus că în aceste şase luni ca şi obiective trebuie să aşezăm partidul în linie de luptă. Ca să aşezăm partidul în linie de luptă trebuie să-ţi organizeze toate structurile partidului. După alegerile care au avut loc în organizaţii şi la nivel naţional, până la sfârşitul anului avem ca obiectiv să se aşeze toate organizaţiile partidului, organizaţia de tineret, de femei, liga aleşilor locali", a precizat Orban.

Liderul PNL a mai precizat că formaţiunea stă foarte prost la capitolul comunicare, management organizaţional şi management de proiecte:

"Până la sfârşitul anului vreau să finalizăm toate procedurile de identificare a nevoilor de training de care are nevoie partidul la fiecare nivel. Vă spun din capul locului, stăm foarte prost pe comunicare, stăm foarte prost pe management organizaţional, stăm foarte prost pe management de proiecte, nici măcar nu iniţiam proiecte, programe, pe care să le ducem, în mod constat şi consecvent, pe o perioadă de timp medie sau lungă, să le ducem la bun sfârşit. Stăm prost pe managementul şedinţelor: am participat la şedinţe de birou fără ordine de zi, fără o pregătire cât de cât minimală a subiectului, pe care să o facă preşedintele sau unul din membrii biroului judeţean", a susţinut Orban.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor