"Oraş" de caracatiţe descoperit în apele australiene din Golful Jervis [video]

Cefalopodele sunt animale care, în mod normal, trăiesc singure, totuşi aproape de Sydney a fost descoperit un "oraş" în care trăiesc 10-15 caracatiţe.
Caracatiţă
Caracatiţă (Print screen YouTube)

Cu ceva timp în urmă, Ringo Starr cânta, împreună cu Beatles, despre o dorinţă a sa destul de bizară: aceea de a se afla la umbră pe fundul oceanului şi în grădina unei caracatiţe. Ceva care, dincolo de imaginaţia trupei britanice, ar fi ceva foarte ciudat, deoarece cefalopodele sunt animale care - în majoritatea cazurilor - trăiesc singure.

Cu toate acestea, o echipă de cercetători americani şi australieni au descoperit în apele australiene din Golful Jervis, aproape de Sydney, un "oraş" în care trăiesc 10-15 caracatiţe.

Descoperirea a fost publicată în revista Marine and Freshwater Behaviour and Physiology, iar biologii relatează că „localitatea” caracatiţelor se numeşte Octlantis şi este locuită de specia numită Octopus Tetricos, foarte răspândită în apele australiene.

Ca şi alte specii de cefalopode, acest tip de caracatiţă este adesea foarte izolat: "Octopus Tetricos nu este o excepţie. În timpul zilei, ea rămâne în adăpostul ei din recifele stâncoase din Australia şi se blochează cu pietre. Iese doar noaptea să prindă homari, crabi şi alte creaturi", explică revista Science.

Cercetările arată că densitatea populaţiei este ridicată pentru acest tip de animal şi există interacţiuni sociale complexe între ele. Aceste caracatiţe comunică, luptă şi chiar se alungă una pe cealaltă din culcuşurile lor, situate într-o aşezare formată în jurul unor parcele stâncoase.

Nu este prima dată când se descoperă un "oraş" de caracatiţe în apele din Golful Jervis. În 2012, un grup de biologi marini au găsit ceea ce ei au botezat Octopolis, numeroase scoici marine în care trăiau un total de 16 caracatiţe ce interacţionau unele cu altele atât noaptea cât şi ziua. Lumea animalelor marine continuă să ne surprindă dar în acelaşi timp rămâne încă un mister.

Articole de referinţă: Marine and Freshwater Behaviour and Physiology: A second site occupied by Octopus tetricus at high densities, with notes on their ecology and behavior, Science: Scientists discover an underwater city full of gloomy octopuses

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură