Oprea şi Onţanu, grade militare demne de conducători de trupe în războaie. MApN, solicitat să dea explicaţii

Aş vrea să ţinem, cu toţii, un moment de jenă pentru toţi cei care au batjocorit Armata Română acordând sau primind grade militare pe criterii politice, a declarat liberalul Dan Cristian Popescu.
Gabriel Oprea (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
23.11.2015

"În ultimii ani, aud şi citesc, la fel ca şi dumneavoastră, despre tot felul de personaje politice şi nu numai, mai mult sau mai puţin cunoscute, care beneficiază de grade militare demne de conducători de trupe în războaie. Oameni care nu au fost o zi în viaţa lor pe front sau nu au comandat unităţi şi mari unităţi, ci doar şi-au dedicat cariera servind interese personale sau de partid, în funcţie de contexte şi conjuncturi. "Eroi" ai negocierilor obscure şi jocurilor de culise dar în niciun caz ai poporului român", a transmis luni, în cadrul unui comunicat de presă, deputatul PNL.

Dan Cristian Popescu a remarcat că două dintre personajele împopoţonate cu grade sunt primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, şi fostul vicepremier, Gabriel Oprea.

"Sigur sunteţi la curent cu faptul ‎că ambii sunt membri de frunte ai Armatei Române, Neculai Onţanu fiind înaintat în gradul de general-maior – cu două stele în rezervă, iar Gabriel Oprea în gradul de general – cu patru stele în rezervă, deşi nimeni nu ştie cu siguranţă care sunt "meritele deosebite" ale domniilor lor", a continuat deputatul.

"‎Mânat de curiozitate şi de mari dubii", Dan Cristian Popescu a depus luni în Parlament o interpelare către Ministerul Apărării Naţionale, în care a cerut toate documentele şi argumentele care au stat la baza deselor avansări ale lui Onţanu şi Oprea, din anul 2000 şi până în prezent, mai precis din momentul din care aceştia deţin importante funcţii politice.

"Aştept cu interes răspunsul instituţiei, la fel cum cred că îl aşteaptă veteranii de război, ofiţerii activi şi în rezervă care au obţinut gradele prin merit şi luptătorii de la revoluţie. Armata, alături de BOR sau BNR, este o prezenţă constantă pe primele locuri ale tuturor sondajelor referitoare la instituţiile în care au încredere românii. Cred cu tărie că sunt instituţii care ţin de esenţa unei societăţi şi care nu trebuie pervertite sau duse în derizoriu", a mai precizat deputatul PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor