Oprea se suceşte. Îi cere lui Tăriceanu reluarea votului

"Îi voi solicita Preşedintelui Senatului să supună la vot încă o dată cererea DNA, iar pe colegi îi voi ruga să voteze pentru începerea urmăririi penale", a anunţat generalul Gabriel Oprea.
Gabriel Oprea (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
22.09.2016

Deşi iniţial i-a rugat pe colegii săi din Senat să-l scape de procurorii DNA în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, ceea ce s-a şi întâmplat, acum, fostul vicepremier Gabriel Oprea cere reluarea votului şi se declară dispus să înfrunte rigorile legii.

"La primul dosar am cerut colegilor să voteze cererea DNA pentru începerea urmăririi penale. Acum am cerut colegilor să voteze împotrivă şi poate că am greşit. Mulţi mi-au reproşat că vreau să fug de Justiţie, deşi nu e deloc aşa. Tocmai de aceea îi voi solicita Preşedintelui Senatului să supună la vot încă o dată cererea DNA, iar pe colegi îi voi ruga să voteze pentru începerea urmăririi penale.

Stiu că sunt nevinovat şi nu fug de Justiţie. Stiu în egală măsură că acest dosar ridică prea multe semne de întrebare şi nu pot să le trec cu vederea. Dacă aţi fi în locul meu, cum aţi proceda? Aţi accepta orice acuzaţie, oricât de aberantă, şi ani întregi de procese pentru suspiciuni inventate? Aţi accepta să vi se spună că aţi ucis un om deşi nu aţi avut absolut nicio legătură cu vreuna din cauzele accidentului?

Mulţi îmi dau lecţii. Alţii mă înjură. Eu nu judec pe nimeni şi nu doresc nimănui răul. Un lucru îl voi spune însă mereu. Sunt departe de a fi perfect. Am defectele mele, greşelile mele şi crucea pe care o port. Dar nu am ucis pe nimeni. Nici măcar din culpă", a scris joi, pe reţeaua de socializare Facebook, generalul Gabriel Oprea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor