Oprea revine, "cu mai mult elan", în politică. Vrea să "ofere o alternativă celor nemulţumiţi"

Fostul vicepremier Gabriel Oprea, tras pe linie moartă ca urmare a problemelor sale penale, ar vrea să revină în prim plan pentru "a oferi o alternativă celor care sunt nemulţumiţi de situaţia politică actuală".
Gabriel Oprea
Gabriel Oprea (Epoch Times România)

UNPR, partid care a fuzionat cu PMP, dar care n-a fost încă desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească, organizează o serie de alegeri în filialele. Sâmbătă, Mariana Nistor a fost aleasă preşedinte al UNPR Brăila. Cu această ocazie, secretarul general al partidului, Nuţu Flonta, a anunţat revenirea în politică a lui Gabriel Oprea, preşedintele fondator al UNPR, relatează Adevărul.

"Transmit pe această cale că UNPR a fost şi rămâne un partid politic de sine stătător, care fără îndoială a oferit stabilitate şi predictibilitate în toate coaliţiile din care a făcut parte. UNPR şi-a propus să revitalizeze toate organizaţiile judeţene, pentru a da un nou suflu tuturor membrilor şi simpatizanţilor care au crezut şi încă mai cred în acest proiect politic", a declarat secretarul general UNPR.

Nici Gabriel Oprea, fondatorul UNPR, nu avea cum să fie uitat.

"Domnul Gabriel Oprea a fost mereu un partener politic serios, care şi-a respectat de fiecare dată cuvântul, punând pe primul loc stabilitatea ţării. Domnul Oprea va reveni în politică, cu mai mult elan şi putere de muncă, din dorinţa de-a oferi o alternativă celor care sunt nemulţumiţi de situaţia politică şi economică actuală, din necesitatea de-a se găsi o formulă de echilibru în planul politic şi economic, în vederea asigurării unui climat favorabil de dezvoltare şi progres pentru România", a mai declarat Nuţu Fonta.