Opera Naţională Bucureşti va avea un nou coordonator artistic: coregraful Renato Zanella

Coregraful italian Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului Operei Naţionale Bucureşti (giornaledelladanza.com)
L.M.
31.08.2016

Coregraful italian Renato Zanella, fost director al Baletului de la Opera de Stat din Viena, va coordona trupa de balet de la Opera Naţională Bucureşti, a confirmat Beatrice Rancea, directorul interimar al instituţiei, care a precizat că i-a oferit lui Johan Kobborg conducerea baletului, însă coregraful danez nu a acceptat noile condiţii.

"Renato Zanella va fi coordonator artistic, echivalentul unui director al baletului. Având în vedere că, prin Codul Muncii, persoanele de altă naţionalitate, cu atât mai mult dacă nu cunosc limba, nu pot să aibă funcţii de conducere, respectiv de directori. Director în Operă nu poate fi nimeni dacă e străin. Însă aceste atribuţii pot intra în fişa postului şi atunci directorul artistic, directorul baletului se vor numi coordonatori balet sau respective artistic, care vor primi atribuţiile unui director", a explicat Beatrice Rancea, directorul interimar al Operei Naţionale Bucureşti.

Ea a mai spus că Johan Kobborg a vrut să rămână doar în condiţiile vechiului contract pe care l-a avut cu instituţia. Beatrice Rancea a ţinut să precizeze că Renato Zanella nu va avea aceeaşi remuneraţie ca Johan Kobborg.

"Am fost încântat să cunosc noua mea companie, astăzi, la Opera Naţională Bucureşti. Directorul artistic Beatrice Rancea a început sesiunea de balet prezentându-mă oficial, împreună cu noul director muzical, Marcello Mottadelli. Sunt fericit să coordonez una dintre cele mai mari companii din Europa, cu o foarte bună tradiţie a dansului", a scris, pe contul său de Facebook, Renato Zanella.

Renato Zanella s-a născut la Verona, în Italia, în 1961. A început studiile de balet la şcoala locală, după care a studiat la Cannes, cu Rosella Hightower. În 1985, s-a alăturat baletului de la Stuttgart. În 1985 Ioan Holender l-a numit Directorul Baletului de la Opera de Stat din Viena, unde a rămas până în 2005.

A fost şi director al trupei naţionale de balet din Grecia.

Opera din Bucureşti a fost scena unor conflicte deschise în mandatul ministrului Culturii Vlad Alexandrescu, conflict deschis între dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare, numiţi, pe rând, la conducerea instituţiei, şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet. Tensiunile s-au accentuat, ducând la un vid de putere la ONB şi la demisia ministrului Culturii, criticat de preşedintele Klaus Iohannis pentru felul în care a gestionat criza de la Operă.

Între timp, mai mulţi balerini, printre care şi Marina Minoiu, au demisionat de la ONB, dar directorul Beatrcie Rancea a menţionat că trupa este acum completă şi pregătită pentru noua stagiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor