OPCW: Gazul sarin a fost folosit în cel puţin două atacuri în Siria în 2017

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice a declarat că gazul sarin a fost folosit într-un atac asupra unui oraş nord-sirian, cu cinci zile înainte ca agentul neurotoxic interzis să fi ucis zeci de persoane în Khan Sheikhoun.
Victime ale presupusului atac chimic desfăşurat în oraşul sirian Khan Sheikhoun în 4 aprilie 2017.
Victime ale presupusului atac chimic desfăşurat în oraşul sirian Khan Sheikhoun în 4 aprilie 2017. (Captură Foto)

O anchetă desfăşurată de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) a descoperit faptul că agentul neurotoxic sarin a fost folosit într-un atac aerian asupra oraşului nord-sirian Latamneh la sfârşitul lunii martie, în urma căruia au fost rănite peste 50 de persoane, care au prezentat stări de greaţă, spume la gură şi spasme musculare.

“Analiza mostrelor recoltate [de OPCW]... are legătură cu un incident care a avut loc din nou în partea nordică a Siriei, în 30 martie 2017”, a declarat directorul organizaţiei, Ahmet Uzumcu. “Rezultatele dovedesc existenţa sarinului”.

Uzumcu a precizat că echipa OPCW specializată în găsirea de dovezi a recuperat mostre de sol, îmbrăcăminte şi părţi metalice, care au fost trimise pentru testare.

Potrivit unor rapoarte precedente, după atacul mortal cu gaz sarin din august 2013 în interiorul şi în jurul Damascului şi care a provocat sute de morţi, s-a crezut că primul caz de reutilizare a agentului neurotoxic a fost atacul asupra localităţii Khan Sheikhoun din 4 aprilie 2017. Dar noile descoperiri arată că acele rapoartele au fost parţial eronate.

Cel puţin 87 de persoane, inclusiv 30 de copii, au murit în atacul din Khan Sheikhoun, în provincia Idlib, care este controlată de opoziţia siriană. Atacul a declanşat un val de critici globale şi a forţat SUA să lanseze mai multe rachete asupra unei baze aeriene siriene de unde se crede că ar fi fost lansat atacul chimic.

Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad a negat că ar fi utilizat arme chimice în războiul civil izbucnit în 2011 şi susţine că ţara sa nu mai posedă un arsenal de arme chimice, în conformitate cu un acord intermediat în 2013 de Rusia şi SUA.

Consiliul de Securitate al ONU s-a întâlnit cu uşile închise miercuri în New York pentru a discuta despre utilizarea armelor chimice în Siria şi despre investigaţiile continue desfăşurate de JIM (Mecanismul Comun pentru Investigaţie), un panel comun al ONU şi OPCW creat pentru a identifica persoanele vinovate de comiterea acestor tipuri de atacuri.

Ambasadorul francez Francis Delattre a afirmat că acest Consiliu aşteaptă detaliile atacului din Latamneh, adăugând că noile informaţii sunt “foarte tulburătoare”.

JIM urmează să prezinte raportul său asupra atacului din Khan Sheikhoun în această lună.

Mandatul JIM urmează să fie reînnoit la mijlocul lunii noiembrie, dar există temeri că Rusia, aliat al guvernului sirian, s-ar putea să nu susţină prelungirea mandatului, în condiţiile în care a pus deja sub semnul întrebării procesul investigativ.