ONU: Luptele din Mosul au provocat strămutarea a sute de mii de irakieni

Un nou raport ONU a dezvăluit catastrofa umanitară provocată de lupta împotriva Statului Islamic. Un oficial ONU a declarat că numărul persoanelor strămutate este “uluitor”.
Forţele de elită antitero irakiene se pregătesc de lansarea unei operaţiuni pentru eliberarea oraşului irakian Mosul, 15 octombrie 2016. (Captură Foto)
Andrei Popescu
18.04.2017

Aproximativ o jumătate de milion de persoane şi-au părăsit locuinţele de când armata irakiană şi-a lansat ofensiva asupra oraşului Mosul, în 2016, cu scopul de a alunga grupul jihadist Statul Islamic, a declarat ONU în cursul zilei de luni.

După lansarea operaţiunii în 17 octombrie 2016, armata irakiană a reuşit să recupereze partea estică a oraşului Mosul în luna ianuarie a acestui an. Dar, din cauza luptelor dintre forţele irakiene şi militanţii jihadişti, mii de rezidenţi din partea oraşului situată la vest de râul Tigru au părăsit oraşul.

“Numărul mare de civili care fug în continuare din oraşul Mosul este uluitor”, a declarat Lisa Grande, coordonator ONU pentru probleme umanitare din Irak.

Grande a precizat că cel mai rău scenariu al ONU, prezentat în octombrie 2016, a fost acela ca un milion de civili să fugă din Mosul. “Deja, peste 493.000 de persoane au plecat din oraş, lăsând aproape totul în urmă”, a adăugat ea.

Oficial: ONU se află la “limitele sale operaţionale”

Biroul ONU pentru Coordonarea Problemelor Umanitare (OCHA) a declarat că o parte din cele aproximativ 500.000 de persoane strămutate au rămas în partea vestică a oraşului Mosul, controlată încă de Statul Islamic, care a capturat oraşul la jumătatea anului 2014.

ONU a declarat că rezervele de alimente, apă şi medicamente devin tot mai reduse în partea vestică a oraşului, care continuă să fie zguduit de lupte intense. “Lupta din vestul oraşului Mosul este diferită de cea din est – este mult mai dură”, a afirmat Grande.

“Situaţia din Mosul ne-a împins la limitele noastre operaţionale”, a adăugat aceasta.

În luna martie, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat în timpul unei vizite la o tabără de refugiaţi în apropiere de Mosul că acţiunile umanitare sunt foarte slab finanţate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor