Ofensiva din Gaza se întinde şi în Cisiordania. Şapte decese printre palestinieni

Proteste pro-Gaza în Cisiordania, 24 iulie 2014.
Proteste pro-Gaza în Cisiordania, 24 iulie 2014. (youtube.)

Intervenţia militară israeliană în Fâşia Gaza a provocat o serie de proteste violente pro-Gaza în Cisiordania, atrăgând un răspuns dur al forţelor de securitate israeliene, care sunt acuzate de moartea a cel puţin şase palestinieni.

Protestele din Cisiordania au început joi, în oraşul Ramalah, şi s-au extins în zonele nordice şi sudice din apropierea marilor oraşe. Forţele de securitate israeliene au intervenit în forţă, oficialii din sănătate anunţând moartea a trei palestinieni.

Iar în Hawara, străzile au fost asaltate de sute de palestinieni, vineri, imediat după terminarea rugăciunilor de prânz, potrivit oficialilor locali. Hawara este localizat pe drumul ce leagă nordul şi sudul Cisiordaniei, care este folosit şi de motocicliştii israelieni.

În timpul protestelor, un motociclist israelian a încetinit şi a deschis focul asupra grupului de protestatari. Cel puţin patru persoane au fost rănite iar una dintre ele, un bărbat în vârstă de 19 ani, a murit la spitalul din Nablus din cauza rănilor, potrivit oficialilor locali.

Joi, peste 10.000 palestinieni s-au ciocnit cu forţele israeliene la punctele de control din Cisiordania şi Ierusalimul de Est, în cadrul celor mai mari proteste ai ultimilor ani în regiune. Cel puţin trei palestinieni au fost ucişi şi alte câteva zeci au fost răniţi în timpul intervenţiei forţelor israeliene de securitate, care ar fi deschis focul împotriva protestatarilor violenţi.

Într-un eveniment separat, vineri, secretarul american de Stat, John Kerry, s-a întâlnit cu şeful ONU, Ban Ki-moon şi cu ministrul egiptean de Externe, Sameh Shukri. Eforturile diplomaţilor internaţionali au dat roade, producând un armistiţiu de o săptămână între Hamas şi Israel.

Totalul victimelor din timpul intervenţiilor militare israeliene în Gaza au ajuns la peste 830 de decese,şi 4.000 de persoane rănite, în mare parte civili.