O nouă perspectivă asupra motivelor războiului tarifar dintre Trump şi China

Dolari americani şi yuani chinezi.
Dolari americani şi yuani chinezi. (Captură Foto)

Începerea impunerii de suprataxe produselor chineze de către administraţia Trump, de săptămâna aceasta, coincide izbitor de mult cu o măsură anunţată de Beijing de mai multe luni - şi anume deschiderea pe 26 martie, a posibilităţii de a tranzacţiona petrol în yuani convertibili în aur.

Anii 2013, 2014 şi 2015 au fost marcaţi de mai multe semnale că Beijingul cumpără cantităţi uriaşe de aur, deseori clandestin, după unele estimări mergând până la 2000 - de tone anual, mult peste cifra oficial recunoscută. Iar calculele nici măcar nu luau în consideraţie aurul extras din minele africane de care "investitorii privaţi" chinezi.

După cum ştim la începutul anilor 70 a fost creat conceptul de petrodolar, prin impunerea tranzacţionării de ţiţei în dolari americani. Măsura a generat o poziţie extraordinar de avantajoasă pentru pieţele financiare americane: toate ţările care doreau să cumpere ţiţei trebuiau să achiziţioneze mai întâi dolari americani, pe pieţele financiare. Cum piaţa ţiţeiului este de departe cea mai importantă - cu mult mai importante de cât a aurului, de exemplu, majoritatea ţărilor au ajuns să tranzacţioneze în dolari pentru 80% dintre schimburile economice - deşi tranzacţiile lor nu aveau, în imensa majoritate a cazurilor, nimic de a face cu bunuri sau servicii asigurate de SUA.

Acest lucru a generat o putere geopolitică enormă pentru SUA. Administraţia americană poate impune oricărei ţări restricţii în sistemul financiar american - şi chiar poate exclude o ţară din circuitul economic internaţional. Acest lucru s-a întâmplat, de fapt, cu regimuri beligerante - de exemplu Iranul, recent, sau Coreea de Nord.

Au existat până în prezent două încercări notabile de a sparge acest embargou: Saddam Hussein în 2000, imediat după apariţia monedei euro, dictatorul irakian anunţând că se hotărăşte să vândă ţiţei în moneda europeană proaspăt creată. Eforturile sale au fost amuţite de invazia americană în Irak. O a doua încercare l-a avut drept protagonist pe Moammer Gaddafi, care propunea tranzacţionarea de ţiţei în lira să convertibilă în aur - iar Gaddafi nu a rezistat nici el suficient la putere, fiind omorât în timpul războiului civil din Libia.

Cu toate acestea, însă, vremurile s-au schimbat, iar steaua Chinei comuniste, care a căpătat (2001, în ultimii ani ai administraţiei Clinton) acces la piata liberă a ţărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, este într-o creştere fulminantă.

Iar acum, China se pregăteşte să provoace dominaţia dolarului pe pieţele financiare.

Bursa din Shanghai se pregăteşte să deschidă contracte futures în yuani convertibili, astfel încât producătorii vor putea să îi convertească în aur la bursele din Shanghai şi Hong Kong.

Beijingul pare să fie conştient că yuanul său - puternic controlat, ca întreaga economie chineză, de partidul comunist - nu este o monedă pe care producătorii de ţiţei să dorească să o aibă drept rezervă. De aici şi posibilitatea de convertire în aur.

Unii specialişti prognozează că odată cu această măsură, piata aurului poate observa o creştere violentă a preţului, în eventualitatea în care fluxuri mari de capital vor fi îndreptate către yuan sau aur - şi nu în dolari SUA sau obligaţiuni americane.

Chia importa aproximativ 8,5 milioane de barili pe zi, cu o prognoză de creştere cu 10% pe an. Cu alte cuvinte importurile de ţiţei (actual la circa 60USD barilul) costă China aproximativ 0,5 trilioane USD zilnic.

Aurul este evaluat momentan la 1300 USD uncia. Echivalentul zilnic al importului de ţiţei de către China - 390 de mii de uncii.

În eventualitatea în care într-un interval decent de timp, jumătate din importurile de ţiţei ale Chinei se vor desfăşura în aur, acest lucru presupune un volum de peste 60 de milioane de unci anual, cam 50% din producţia totală - de unde şi îngrijorarea privitoare la creşteri ale preţului aurului.

În afară de acest aspect, rămâne şi erodarea dominaţiei dolarului american pe pieţele financiare internaţionale, care survine într-un moment în care datoria americană a ajuns la 21 de trilioane USD iar tensiunile cu Rusia, Coreea de Nord şi China sunt la un maxim istoric al ultimilor ani.

Punem în balanţă şi apetitul tot mai mic al ţărilor pentru obligaţiunile Trezoreriei americane, şi poate că devine evident motivul real pentru care Donald Trump este practic forţat de istorie să facă ceva, orice, oricât de dureros sau periculos, pentru a rebalansa relaţia economică cu China.

În orice caz, rămâne de văzut dacă economia chineză va putea rezista ambiţiilor liderilor săi comunişti, sau dacă războiul financiar care va porni ca urmare va aduce sfârşitul dominaţiei geopolitice a petrodolarului.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie