O mistificare grosolană: Sputnik neagă Holodomorul

Foametea, unul dintre cele mai temute instrumente politice ale regimurilor comuniste
Foametea, unul dintre cele mai temute instrumente politice ale regimurilor comuniste (Prin bunăvoinţă http://afaceriorientale.blogspot.ro/.)

Agenţia de ştiri rusă este cunoscută ca un organ de propagandă şi o unealtă de influenţă a Kremlinului. Într-un articol recent ea a mers însă până la a susţine că foametea artificială impusă de Stalin în Ucraina - care a ucis milioane de oameni - ar fi doar o invenţie a naţionaliştilor ucraineni.

Un expert român a arătat însă că foametea a fost deliberată - provocată şi întreţinută artificial de autorităţile sovietice.

Articolul din Sputnik, pleacă de la faptul că în capitala SUA a fost ridicat un monument care să amintească de Holodomor, care ar fi doar un mit al propagandei anti-sovietice. Sputnik afirmă că după înfrângerea Germaniei naziste în 1945, naţionaliştii ucraineni, colaboratori ai naziştilor, membri ai Organization of Ukrainian Nationalists (OUN) şi unităţile lor paramilitare UPA (Ukrainian Insurgent Army) ar fi fugit în Europa de vest şi în SUA pentru a scăpa de pedeapsa pentru crime împotriva civililor evrei, ucraineni şi ruşi. CIA şi Departamentul de Stat american i-ar fi primit cu braţele deschise "pentru a-i folosi ca grupuri subversive şi agenţi în Războiul Rece împotriva URSS". Faptul că CIA a folosit criminali de război precum Mykola Lebed nu este într-adevăr de lăudat, dar acesta nu este un argument pentru a nega Holodomorul.

Istoricul român Vadim Guzun a arătat în cadrul lansării cărţii sale "Foametea artificială din URSS şi impactul asupra spaţiului românesc", acoperită de Epoch Times, că: ”După prăbuşirea URSS, numeroşi cercetători occidentali, împreună cu cercetători din Federaţia Rusă şi Ucraina, au avut acces, în perioada administraţiei Boris Elţîn, la fostele arhive ale serviciilor secrete de la Moscova, Kiev şi alte capitale sovietice. Atunci au fost publicate materiale inedite importante privind înfometarea. Observatorii internaţionali au avut acces şi au estimat numărul victimelor primului episod al foametei artificiale la 5 milioane. Cercetători din Ucraina, dar mai ales din Federaţia Rusă încearcă, în spirit neosovietic, să diminueze numărul acestor victime, în condiţiile în care numărul real al pierderilor înregistrate pe parcursul celui de-al doilea episod (1931-33) este de aproximativ 10 milioane de oameni. Adunând cifrele pentru cele trei episoade majore ne apropiem de o cifră cutremurătoare de aproape 20 de milioane de victime într-un sfert de veac – pierderi comparabile cu cele suferite de URSS în cel de Al Doilea Război Mondial. Culpa pentru moartea lor aparţine regimului de la Kremlin".

Sputnik încearcă să acrediteze ideea că pentru informaţiile livrate, naţionaliştii ucraineni ar fi fost recompensaţi de către CIA cu poziţii în universităţi din care au putut să disemineze propagandă anti-rusă, să creeze mituri şi să rescrie istoria. Agenţia rusă afirmă fără argumente că Holodomorul, în care au murit prin înfometare între 3 şi 7 milioane de ucraineni, ar fi fost un mit creat astfel. Seceta şi condiţiile climatice, nu criminalul Stalin, ar fi singurii vinovaţi pentru foametea din 1932-33, susţine Sputnik citând unii profesori americani şi canadieni. Mai mult, agenţia foloseşte un alt non-argument - şi anume că Rusia ar fi fost măcinată periodic de valuri devastatoare de foamete încă de la sfârşitul secolului 19, cu mult timp înainte de venirea la putere a bolşevicilor în 1917.

Ce uită să spună Sputnik însă este că Stalin a respins ajutoarele umanitare propuse de Occident, pentru a evita o înfrângere simbolică, ceea ce a fost o crimă în sine pentru că ar fi putut alina suferinţa populaţiei. Mai mult, Vadim Guzun a arătat că "din Siberia (în perioada interbelică) până în Basarabia şi nordul Bucovinei (în 1946-47) au existat localităţi încercuite în care s-au confiscat toate produsele alimentare, în condiţiile politicii de colectivizare forţată. Alimente şi cereale din Ucraina, de exemplu, inclusiv din zone locuite compact de etnici români, erau confiscate masiv şi transportate în Federaţia Rusă". Acest lucru indică clar o crimă premeditată.

Şi Oleksandra Monetova de la Holodomor Memorial Museum declara pentru BBC în 2013 că autorităţile sovietice au închis chiar graniţele Ucrainei pentru ca ţăranii ucraineni să nu poată pleca în străinătate pentru a obţine hrană. "Guvernul sovietic a făcut tot ce a putut pentru a-i împiedica pe ţărani să se ducă în alte regiuni să caute pâine. Intenţiile oficiale erau clare. Pentru mine este un genocid", a precizat ea.

Cu un cinism extrem, Sputnik încearcă să distorsioneze realitatea şi să prezinte nişte crime împotriva umanităţii făcute sub semnul colectivizării ca pe o "politică care a adus o modernizare a agriculturii tradiţionale din URSS".

Un alt expert în materie, Timothy Snyder, profesor la Yale University şi autorul volumului ”Bloodlands. Europe between Hitler and Stalin”, aminteşte de epiosoade teribile de canibalism în Ucraina în care părinţii ajungeau să-şi ucidă şi să-şi mănânce copii. Aceste scene de degradare a fiinţei umane s-au produs din cauza confiscării întregii cantităţi de grâu şi a tuturor alimentelor de către agenţii lui Stalin pentru a le vinde la export în scopul realizării planului cincinal. Un plan diabolic şi inuman.

Agenţia rusă mai face referire la sursele primare ucrainene care ar arăta că foametea din 1928-29 ar fi fost cauzată de secetă. Totuşi astfel de surse sunt greu de crezut dat fiind că era vorba despre o conducere sovietică care oculta adevărul. Şi Vadim Guzun arăta că se cunosc puţine aspecte legate de Holodomor în ţări precum România din cauza faptului că "a fost interzisă cercetarea acestei teme pe toată durata de existenţă a URSS. În anii în care s-au produs evenimentele dramatice era interzisă utilizarea cuvântului foamete chiar în rapoartele strict secrete ale poliţiei politice. Se utilizau termeni precum probleme alimentare, cazuri de distrofie”.

Cu un cinism extrem, Sputnik încearcă să distorsioneze realitatea şi să prezinte nişte crime împotriva umanităţii făcute sub semnul colectivizării ca pe o "politică care a adus o modernizare a agriculturii tradiţionale din URSS". "Apreciez foametea artificială din URSS ca pe o crimă împotriva umanităţii şi nu ca infracţiune de genocid. Mai mulţi cercetători ucraineni afirmă că în Ucraina şi în Uniunea Sovietică politica de înfometare ar fi fost îndreptată exclusiv împotriva etnicilor ucraineni, având ca obiectiv exclusiv exterminarea acestora. Nu este aşa. De-a lungul frontierei cu România, în Transnistria de exemplu, au fost afectaţi români, ruşi, ucraineni, evrei, bulgari. Întreaga regiune a făcut obiectul unui experiment de exterminare, indiferent de etnie. Referitor la calificarea de sociocid trebuie menţionat faptul că nu doar ţăranii, ci şi populaţia urbană a fost afectată de foamete, mai ales în cazul anilor 1920", susţine expertul în drept Vadim Guzun.

Sputnik are deci dreptate în concluzia articolului că o minciună nu devine niciodată adevăr chiar dacă este repetată de o mie de ori. Dar este exact ce face agenţia rusă încercând să acopere nişte crime odioase şi nu poate.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii