O fetiţă de 12 ani a proiectat o aplicaţie mobilă care îi va ajuta pe bolnavii de Alzheimer

Aplicaţia "Timeless" ajută aceşti pacienţi să aprecieze momentele de neuitat ale vieţii.

Alzheimer, o afecţiune degenerativă progresivă a creierului
Alzheimer, o afecţiune degenerativă progresivă a creierului (blueplanetheart.it)

La nivel mondial, există 44 milioane de persoane care suferă de Alzheimer, o afecţiune degenerativă progresivă a creierului. Recent, Organizaţia Mondială a Sănătăţi a lansat un avertisment: dacă nu se va descoperi un tratament, în curând se va transforma într-o epidemie.

Principalele probleme ale persoanelor afectate de Alzheimer pot varia: tulburări de memorie, dificultatea de a-şi reaminti informaţii anterior învăţate şi imposibilitatea de a acumula informaţii noi. Primele care se pierd sunt evenimentele recente, în timp ce amintirile vechi pot fi conservate. Imposibilitatea de a recunoaşte, identifica şi denumi obiecte uzuale. False recunoaşteri: la început dificultate în recunoaşterea fizionomiilor cunoscute, urmată de identificări eronate, care pot provoca stări de anxietate.

Din aceste motive, Emma Yang, o fetiţă, în vârstă de 12 ani din New York, a decis să dezvolte o aplicaţie pentru a comunica cu bunica ei afectată de boala Alzheimer, care trăieşte în Hong Kong.

Aplicaţia (app) se numeşte "Timeless" şi ascunde o semnificaţie specială: îi ajută pe aceşti pacienţi să aprecieze momentele de neuitat ale vieţii.

Yang povesteşte că, atunci când a mers să-şi vadă bunica, aceasta i-a greşit vârsta, a crezut că are 13 ani în loc de opt. De asemenea, a început să aibă dificultăţi în a recunoaşte persoane şi să nu-şi mai amintească zilele de naştere. "Boala a făcut-o să uite multe lucruri care erau importante pentru ea", a declarat Emma Yang pentru ziarul El Mundo.

Cu toate că nu erau singurele dificultăţi, distanţa a făcut ca menţinerea contactului să fie foarte dificilă, iar boala nu a făcut decât să înrăutăţească şi mai mult lucrurile. "Comunicam prin fotografiile pe care i le trimiteam, dar nu era capabilă să recunoască întotdeauna cine apărea în imagini", spune fetiţa.

De aici, ideea de a folosi tehnologia mobilă pentru a-i putea ajuta pe cei afectaţi de Alzheimer, precum bunica ei, să rămână în contact cu cei dragi. Mai exact, aplicaţia este alcătuită din două instrumente principale. Prima este funcţia Actualizări, care ajută pacienţii să-i vadă pe cei dragi. Rudele trimit zilnic fotografii cu activităţile lor prin "Timeless", iar aplicaţia utilizează recunoaşterea facială pentru a le eticheta feţele, permiţând astfel utilizatorului să recunoască cine sunt.

Al doilea instrument este Identificarea: ajută bolnavul de Alzheimer să-şi recunoască familia şi prietenii. Prin utilizarea camerei video a telefonului mobil, se fotografiază persoana iar aplicaţia realizează o recunoaştere a feţei. Apoi, îi va spune pacientului numele persoanei respective precum şi relaţia sa cu aceasta.

De asemenea, în cazul în care persoana afectată de Alzheimer încearcă să apeleze la acelaşi contact de două ori sau de mai multe ori în cinci minute, aplicaţia îi reaminteşte pe cine sună şi întreabă dacă doreşte să continue apelul.

Pentru a dezvolta aplicaţia, Emma Yang a fost asistată de Dr. Melissa Kramps, specialist în afecţiunea Alzheimer din cadrul Presbyterian Weill Cornell Medical Center, New York, şi de bursa de studiu finanţată de Michael Perelstein Memorial. De asemenea, a primit sprijinul mentorilor săi, care lucrează în Kairos, platforma utilizată pentru a pune în aplicare cererea de recunoaşterea facială.

Pasiunea pentru tehnologie a acestei tinere speranţe, vine de departe, fiind interesată de codificare şi de programare de la vârsta de opt ani. Primul contact a fost prin Scratch, un limbaj de programare pentru copii, învăţând să utilizeze aplicaţii cum ar fi MIT App Inventor.

Până în prezent "Timeless" este doar un prototip, dar se lucrează la o versiune mai funcţională care va fi lansată în curând pe piaţă. Între timp, Yang are idei clare cu privire la ceea ce vrea în viitor: "dezvoltarea de aplicaţii pentru a-i ajuta pe oamenii bolnavi este ceva la care, cu siguranţă, mi-ar plăcea să lucrez în continuare".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură