Noul dosar ANRP. Ioan Oltean poate fi arestat preventiv, Cătălin Teodorescu salvat de colegii săi deputaţi

Camera Deputaţilor s-a pronunţat, miercuri, asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, acuzaţi de fapte de corupţie în noul dosar ANRP. Votul a fost secret, cu bile.
Declaraţii de presă, Ioan Oltean, la Parlamentul României (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
09.12.2015

UPDATE. Plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea DNA pentru încuviinţarea arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu cu 153 de voturi "pentru", 110 "împotrivă" şi un vot anulat. Pentru încuviinţarea cererii era necesare de 157 de voturi "pentru".

Colegul său, Ioan Oltean, nu a fost însă atât de norocos. Cu 186 de voturi "pentru" şi 111 "împotriva", deputaţii au dat undă verde arestării deputatului liberal.

Cei doi foşti pedelişti, în prezent membri PNL, se află în centrul unui nou dosar de corupţie care vizează acordarea unor uriaşe despăgubiri ilegale de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) omului de afaceri Mihai Rotaru.

Nu demult, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat încuviinţarea arestării preventive a celor doi deputaţi, care, de altfel, se declară nevinovaţi.

Cătălin Teodorescu, fost membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în timp ce Ioan Oltean este acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii DNA susţin că, la data de 17.06.2010, Teodorescu Cătălin Florin, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, împreună cu alţi inculpaţi care au făcut parte din aceeaşi comisie (Dumitrean Nicoleta Crinuţa – Preşedinte, Diacomatu Sergiu Ionuţ, Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Marko Attila, Constantinovici Rodica şi Alexandru Lăcrămioara) prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, a aprobat raportul de evaluare prin care un teren în suprafaţă de 61.857 mp situat în municipiul Piteşti a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire cesionarului Rotaru Mihai, inculpat în cauză. Terenul a fost supraevaluat cu suma de 87.291.596 lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat şi avantaj patrimonial pentru Rotaru Mihai.

Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011

Rotaru Mihai, beneficiar al despăgubirii de circa 25 milioane euro cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei A.N.R.P., mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reuşise să obţină proprietăţile revendicate, ceea ce condusese şi la iniţierea unui proces în instanţă.

De asemenea, din probele administrate a rezultat că deputatul Oltean Ioan, care avea relaţii cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai şi cu preşedinta A.N.R.P Dumitrean Nicoleta Crinuţa, şi-a exercitat influenţa la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului. În schimb, Mihai Rotaru i-a remis lui Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor