Nicuşor Dan: Preţul apei s-a dublat în Capitală. Avem o administraţie coruptă până în măduva oaselor

Corupţia a dublat în 3 ani preţul apei în Capitală. USB cere publicarea listei consilierilor generali care au votat în favoarea afacerilor unei companii şi în defavoare bucureştenilor.
Nicuşor Dan (Eugen Horoiu/Epoch Times România)
Andrei Pricopie
25.09.2015

Consiliul General al Municipiului Bucureşti ar trebui să facă publică lista consilierilor generali din perioada 2008-2015 care au votat pentru creşterea preţului apei pentru bucureşteni, având în vedere faptul că doar în primii 13 ani de când serviciul de apă şi canal din Bucureşti a fost concesionat de Primăria Bucureşti firmei Apa Nova, tariful la apă a crescut de aproape 17 ori, a solicitat Uniunea Salvaţi Bucureştiul, condusă de Nicuşor Dan.

"Corupţia din Primăria Capitalei a crescut în mod inadmisibil preţul apei pentru bucureşteni, iar de acest lucru se fac vinovaţi toţi acei politicieni care au votat în favoarea unei companii comerciale şi în detrimentul cetăţenilor. Astăzi aflăm cu stupoare din comunicatul DNA că profitul companiei care se ocupă de apă şi canal a crescut, doar într-un an, cu aproape 50 la sută, doar prin majorarea pretului plătit de bucuresteni.

Locuitorii Capitalei au dreptul să ştie cine sunt acei consilieri generali implicaţi în acţiunile de corupţie descrise de DNA, care prin votul lor le-au scumpit apa de la robinet. Astfel, doar în perioada 2010-2013, preţul apei s-a dublat în Capitală. USB cere CGMB să facă publică lista consilierilor generali care au votat în favoarea afacerilor unei companii şi în defavoare bucureştenilor", a declarat Nicuşor Dan.

Preşedintele Grupului de Iniţiativă al USB consideră inadmisibil modul în care consilierii generali au înţeles să-şi îndeplinească mandatul încredinţat de cetăţeni, acţionând contrar intereselor acestora.

"Este cât se poate de clar că avem de-a face cu o administraţie coruptă până în măduva oaselor, în morişca grupurilor de interese fiind implicaţi atât primarul general şi directorii săi, cât şi consilierii care au votat împotriva intereselor cetăţenilor. În urma anchetelor DNA, vom afla, cu siguranţă, şi despre alte fapte de corupţie de la Primăria Capitalei şi poate astfel vom înţelege de ce trăim într-un oraş în care oamenii sunt de 25 de ani nemulţumiţi de trafic, de poluare, de curăţenie, de transportul public şi de multe altele.

Tocmai de aceea am solicitat un audit extern, profesionist, al tuturor primăriilor din Capitală, precum şi publicarea tuturor contractelor de achiziţii publice din ultimii trei ani. Banii publici trebuie cheltuiţi transparent, pentru cetăţeni, nu pentru interesele politicienilor şi ale camarilelor acestora", susţine Nicuşor Dan.

USB a lansat imediat după arestarea lui Sorin Oprescu un Plan de Curăţenie Generală în Primăriile din Capitală, prin care se urmăreşte "curăţarea acestor instituţii de grupuri de interese, de corupţie şi ineficienţă."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor