Nicuşor Dan: Peste 8 milioane de români trăiesc în sărăcie după 27 de ani de guvernare PSD-PNL

Se fură ca-n codru în toate domeniile. Nu peste tot se vede, dar se simte. O simţim toţi, în educaţie, în sănătate, în agricultură, pe autostrăzi, a atras atenţia liderul USR Nicuşor Dan.
Nicusor Dan (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
04.12.2016

Avem cei mai mulţi emigranţi din lume, după Siria, în timp ce peste 8 milioane de români din ţară trăiesc în sărăcie după 27 de ani de guvernare PSD-PNL, a tras un semnal de alarmă sâmbătă seară, pe contul său de Facebook, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, care susţine că partidul său reprezintă alternativa pentru o Românie mai bună.

"Mai avem doar 27% suprafaţă împădurită, sub media Uniunii Europene, şi sub limita ecologic necesară. Şi totuşi... ne exploatăm pădurile în ritm accelerat! Retrocedările şi defrişările ilegale, cu sprijin politic, firme mari de exploatare "invitate" şi sprijinite după revoluţie de baroni locali dar şi sărăcia în care trăiesc peste 8 milioane de români după 27 de ani de guvernare PSD-PNL, distrug 3 hectare de pădure în fiecare oră!", a declarat Nicuşor Dan.

Potrivit liderului USR, corupţia ne-a ucis pădurile şi o să ne ia şi aerul pe care-l respirăm dacă nu-i punem capăt cât mai curând.

"Se fură ca-n codru în toate domeniile. Nu peste tot se vede, dar se simte. O simţim toţi, în educaţie, în sănătate, în agricultură, pe autostrăzi (...care autostrăzi?). Unii au ales să fugă departe. Avem cei mai mulţi emigranţi din lume, după Siria. Noi, am ales să rămânem. Suntem optimişti şi pentru prima oară simţim că există o alternativă. NOI TOŢI suntem alternativa. Ştim deja că se poate mult mai bine", a continuat Nicuşor Dan.

Politicianul susţine că, în partidul său, Uniunea Salvaţi România, sunt promovaţi doar oameni curaţi şi competenţi, care au dovedit ceva în cariera lor.

"Pentru noi o funcţie politică nu e o medalie, ci o responsabilitate enormă şi mai ales o obligaţie. Ne-am săturat de corupţia şi incompetenţa din sistemul politic, din toate instituţiile publice. Doar împreuna putem ajuta România să crească din nou, de la rădăcină. Împreună putem Salva România", a mai precizat Nicuşor Dan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor