Nicuşor Dan, despre banii pentru campania electorală: Este o înţelegere cu USR
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a discutat luni, într-o conferinţă de presă, despre banii pentru campania de promovare pentru alegerile locale, explicând că panotajul exterior costă 180.000 de euro şi că există o înţelegere cu USR ca acesta să plătească 100.000 de euro din total.
“Este o înţelegere cu USR-ul. Aşa cum am spus, panotajul exterior, outdoor-ul, costă 180.000 de euro. Eu am plătit o primă tranşă de 70.000 de euro şi înţelegerea cu ei este să plătească 100.000 din restul de plată. Nu ştiu dacă plata s-a făcut sau nu până la momentul acesta”, a precizat edilul.
De asemenea, Nicuşor Dan, care este susţinut pentru un nou mandat de Alianţa Dreapta Unită (USR-PMP-Forţa Dreptei), a mai afirmat că cei 70.000 de euro i-a plătit din banii pe care i-a strâns din donaţii.
“Dintre toate partidele care mă susţin, USR este singurul care primeşte acea subvenţie de la stat”, a continuat edilul.