Netanyahu la Washington. Trump: Dacă palestinienii nu se vor întoarce la masa negocierilor, nu va exista pace

Preşedintele american Donald Trump.
Preşedintele american Donald Trump. (Getty Images)

Preşedintele american Donald Trump s-a întâlnit, luni, cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, marcând cea de-a cincea întâlnire a celor doi în ultimele 12 luni.

Benjamin Netanyahu se află la Washington săptămâna aceasta pentru a discuta pe baza ultimatumului dat de SUA puterilor europene, privind acordul nuclear cu Iranul, dar şi despre conflictul israelo-palestinian.

Donald Trump a declarat că palestinienii ar urma sa se întoarcă la masa negocierilor, însă în caz contrar, acesta a avertizat că nu va exista pace.

Ierusalim, vechea problemă

Preşedintele american a declarat că îşi doreşte ca lucrările la noua ambasadă americană din Ierusalim să se sfârşească cât mai repede şi a anunţat că s-ar putea să fie prezent la inaugurarea care ar trebui să aibă loc în 2018. „Am spus că nu vom cheltui un miliard de dolari. De fapt, ne va costa doar 250.000 de dolari. Nimeni n-a putut să treacă peste problema Ierusalimului, noi am scos-o din discuţie”, a opinat Trump.

Netanyahu a comparat recunoaşterea, de către Trump, a Ierusalimului drept capitală a Israelului cu eliberarea evreilor din Babilon de către regele Cirus cel Mare, cu declaraţia Balfour şi cu recunoaşterea statului Israel de către Harry Truman.

Preşedintele american a mai declarat luni că palestinienii şi-ar dori întoarcerea la masa negocierilor, însă a adăugat că în cazul în care nu îşi vor dori, „nu va exista pace”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe