NATO sprijină eforturile internaţionale pentru rezolvarea conflictului transnistrean

Parteneriatul R. Moldova cu NATO va fi reciproc benefic: prin eliminarea pesticidelor, contracararea atacurilor cibernetice, modernizarea sistemului de apărare al ţării etc., afirmă reprezentanta NATO, Oana Lungescu.
Steag NATO.
Steag NATO. (Getty Images)

Purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu susţine că Biroul de legătură al NATO la Chişinău este deja funcţional, deoarece şefa oficiului şi-a început deja mandatul în Republica Moldova, iar deschiderea fizică a biroului va avea loc în luna decembrie. Reprezentanta Alianţei Nord-Atlantice, menţionează că, deşi există diverse interpretări privind tergiversarea inaugurării biroului, nu este vorba despre rea-voinţă şi nici de întârzieri voite, ci există din cauza unor proceduri financiare care trebuie respectate.

”Parteneriatul Republicii Moldova cu NATO este într-adevăr de lungă durată şi sperăm că aduce un beneficiu reciproc, de exemplu, prin eliminarea pesticidelor din multe sate moldoveneşti pentru curăţarea terenurilor agricole ca oamenii să le poată lucra. De asemenea, ajutorul pentru întărirea pregătirii în ceea ce priveşte contracararea atacurilor cibernetice şi colaborarea noastră pentru modernizarea sistemului de apărare al Republicii Moldova”, a menţionat Oana Lungescu într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Referindu-se la faptul că proaspătul ministru al Apărării al RM, Eugen Sturza, a declarat că prima vizită pe care o va întreprinde în străinătate va fi la Bruxelles, la Cartierul General NATO, purtătoarea de cuvânt a NATO a notat că este un semnal important şi care este normal într-un parteneriat ca cel care există cu Republica Moldova – un parteneriat de lungă durată şi care urmează a fi întărit.

Cât priveşte identificarea unei soluţii durabile pentru criza transnistreană, Oana Lungescu a specificat că NATO sprijină toate eforturile internaţionale pentru rezolvarea crizei. ”Important este să fie respectate toate angajamentele care au fost luate în decursul multor ani, începând cu 1999, ca să se ajungă la o soluţie în baza legislaţiei internaţionale.”