Moscova se împotriveşte creării unui punct vamal comun moldo-ucrainean

Prin intermediul unei scrisori expediate Chişinăului, Moscova accentuează că în urma creării unui punct vamal comun moldo-ucrainean la Cuciurgan, ar putea fi afectate schimburile comerciale ale Transnistriei.
Maria Maevschi
04.04.2017

alte articole

Transnistria este reprezentată de culoarea galbenă. (wikipedia.org)
Maria Maevschi
04.04.2017

După ce autorităţile de la Tiraspol s-au adresat Kremlinului, solicitând eliminarea posturilor vamale la frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina, prin folosirea pârghiilor economice, lucru absolut inacceptabil pentru Ucraina, acum şi reprezentantul permanent al Federaţiei Ruse la OSCE, Alexandr Lukaşevici, a transmis o scrisoare şefului Misiunii OSCE din Republica Moldova prin care cheamă părţile la dialog, accentuând problema deschiderii punctului vamal comun moldo-ucrainean la Cuciurgan.

„Pentru Ucraina, Transnistria este teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, la punctele de trecere pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene trebuie să se afle poliţiştii de frontieră şi vameşii moldoveni”, scria recent pe pagina sa de Facebook, preşedinta subcomitetului din Comisia pentru securitate naţională şi apărare din Parlamentul de la Kiev, Irina Friz.

În cadrul unei vizite la Tiraspol, viceministrul rus de Externe, Grigorii Karasin, menţiona că iniţiativa moldo-ucraineană îngrijorează Moscova: „Acordăm mare atenţie problemei legate de punctul vamal comun al Moldovei şi Ucrainei de la Cuciurgan. Aceasta este una dintre cele mai vulnerabile teme pentru administraţia de la Tiraspol, deoarece afectează schimburile comerciale ale regiunii”, a specificat oficialul rus.

Deşi Ucraina s-a expus foarte clar pe acest subiect, Moscova insistă că „Kievul şi Chişinăul ar trebui să ia în considerare temerile Tiraspolului în ceea ce priveşte unele puncte vamale comune moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean al graniţei celor două state”, notează report.md.

„Daunele cauzate de acest lucru, potrivit transnistrenilor, ar putea depăşi 6% din PIB-ul anual al regiunii. Ne miră faptul că acest lucru se întâmplă fără consultări cu Tiraspolul. Probabil, ar trebui să se revină la practica internaţională normală şi să se ia în considerare părerile tuturor părţilor interesate”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.

Alexandr Lukaşevici a făcut trimitere şi la recomandările ministrului afacerilor Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, preşedinte în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care recomanda Chişinăului redeschiderea podului de la Gura Bâcului, uşurarea telecomunicaţiilor, recunoaşterea diplomelor universitare, posibilitatea marcării plăcilor de înmatriculare transnistrene etc.

Între timp, analistul politic Vladimir Socor a menţionat că efortul ministrului de externe german Steinmeier nu este în niciun caz de a rezolva conflictul ruso-moldav de pe teritoriul Republicii Moldova, ci de a legaliza separarea Transnistriei de R. Moldova.

Menţionăm că în prezent segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene nu este controlat de către autorităţile de la Chişinău. Potrivit vicepremierului pentru reintegrare Gheorghe Balan, pentru că autorităţile de la Tiraspol se opun, punctul vamal comun ar putea fi amenajat pe teritoriul Ucrainei. Postul Cuciurgan-Pervomaisc ar urma sa fie primul punct comun moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean. Potrivit lui Gheorghe Balan în prezent pe segmentul transnistrean există 13 puncte de control.

Amintim că la sfârşitul lunii martie, preşedintele RM, Igor Dodon a anunţat, în cadrul unei întrevederi cu aşa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, că ar fi discutat şi despre punctul de trecere Pervomaisk–Cuciurgan. Astfel, cei doi ar fi convenit asupra creării unui grup de experţi care se vor întâlni pentru a discuta riscurile economice apărute odată cu amplasarea regimului de control moldo-ucrainean comun pe segmentul transnistrean al frontierei, în special la punctul de trecere de la Cuciurgan.

Totuşi, analiştii politici de la Chişinău au criticat poziţia şefului statului, menţionând că acesta nu poate garanta nimic, deoarece nu are atribuţii în acest sens. „Dodon nu poate oferi asemenea garanţii părţii transnistrene - vorbim de relaţiile bilaterale moldo-ucrainene, inclusiv de reglementări în domeniul vamal şi legate de frontieră. În acest context, preşedintele, care are competenţe limitate, dar şi o reputaţie proastă la Kiev, datorită declaraţiilor privind anexarea Crimeii de către Rusia, nu cred că poate conlucra cu partenerii europeni sau ucraineni ca să poată da asemenea garanţii”, a punctat analistul politic Dionis Cenuşă, conform report.md.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor