Monsanto va fi dată în judecată la Haga, pentru crime împotriva umanităţii şi mediului

Monsanto, corporaţie multinaţională ce produce seminţe modificate genetic şi controversatul erbicid Roundup, va fi judecată pentru "ecocid", într-un proces simbolic, de către un "tribunal" format din reprezentanţi ai societăţii civile.
În 25 mai 2013, activişti din 400 de oraşe din jurul lumii se vor unit pentru Marşul Împotriva Monsanto, estimându-se o prezenţă de peste 2 milioane de participanţi.
În 25 mai 2013, activişti din 400 de oraşe din jurul lumii se vor unit pentru Marşul Împotriva Monsanto, estimându-se o prezenţă de peste 2 milioane de participanţi. (Logo by Emilie Rensink)

Gigantul agrochimic Monsanto va fi investigat de către un "tribunal" de ecologişti, activişti şi oameni de ştiinţă de la Haga anul viitor, fiind acuzat de crime împotriva umanităţii şi mediului. Procesul "ecocidului" Monsanto a fost anunţat la o conferinţă de presă pe 3 decembrie la Paris, prilejuită de Conferinţa ONU privind schimbările climatice, COP21.

Printre organizatorii iniţiativei se numără Vandana Shiva (Asociaţia Navdanya), Organic Consumers Association (OCA)/ Asociaţia consumatorilor de hrană organică, IFOAM - Organics International şi zeci de alte organizaţii şi asociaţii de mediu, grupuri internaţionale sociale şi cetăţeni. "Procesul" în care societatea civilă va judeca Monsanto va avea loc la Haga în perioada 12-16 octombrie 2016, ultima zi fiind şi Ziua Mondială a Alimentaţiei.

Grupurile consideră că Monsanto este responsabil pentru un adevărat "ecocid". În special susţinătorii "procesului" subliniază că Monsanto s-a ocupat în ultimele decenii cu dezvoltarea unor produse extrem de toxice, care au afectat mediul înconjurător şi au provocat moartea a mii de oameni. Deşi aşa-zisul tribunal nu va putea da o sentinţă penală sau pronunţa condamnări, "procesul" este mai mult decât un demers simbolic, suţin ecologiştii, scopul fiind de a se stabili, pentru prima oară, că "ecocid"-ul este o crimă.

Aceste produse toxice includ:

Produse pe bază de bifenili policlorinaţi (PCB), substanţe pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a clasificat categoric drept cancerigene. De asemenea, PCB pune în pericol animalele şi afectează fertilitatea la om.

2,4,5 T, componenta principală pentru producerea de Agent Orange, folosit de armata americană în timpul războiului din Vietnam, continuă să cauzeze cancer şi malformaţii congenitale.

Roundup, utilizat pe scară largă în lume, o sursă de controverse şi grave ameninţări la adresa sănătăţii umane şi a mediului. Este un erbicid pe bază de glifosat, o substanţă recunoscută acum de OMS drept ''probabil cancerigen uman''.

Lasso, erbicid acum interzis în Europa.

Bazându-se pe "Principiile directoare privind afacerile şi drepturile omului", adoptate de ONU în 2011, ''Tribunalul Monsanto'', o instanţă internaţională de adevăraţi profesionişti, inclusiv avocaţi şi jurişti, va evalua acuzaţiile făcute împotriva corporaţiei americane cu privire la daunele cauzate mediului şi sănătăţii umane. Se va cere recunoaşterea infracţiunii de ecocid şi răspunderea penală a companiei multinaţionale pentru prejudiciul cauzat populaţiei. Deşi verdictul final nu va avea o valoare juridică, se speră că iniţiativa va trezi conştiinţa oamenilor şi va deschide ochii celor care apără încă Monsanto.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi site-ul oficial al iniţiativei, Monsanto Tribunal

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură