Miza fuziunii PMP-UNPR pentru Băsescu - în viziunea lui Vasile Dîncu

Dîncu Vasile (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
14.07.2016

Tânărul preşedinte al UNPR, Valeriu Steriu, a încercat să negocieze dur atât cu PSD, cât şi cu PNL, greşeală de negociere care l-a lăsat fără parlamentari, a declarat miercuri seară, la Realitatea TV, vicepremierul Vasile Dîncu.

"Sunt mişcări şi în zona partidelor mai mici, am văzut fuziunea prin absorbţie pe care fostul preşedinte al României a realizat-o înghiţind UNPR. (...) UNPR era un grup important în Parlament (...) o greşeală de negociere pe care a făcut-o tânărul preşedinte al UNPR care a încercat să negocieze dur cu ambele partide - PSD şi PNL - nealegând la timp calea pe care o urmează l-a făcut să rămână fără parlamentari, pentru că majoritatea au ales între PSD şi PNL.

Acum au mai rămas foarte puţini. (...) Traian Băsescu avea nevoie de a arăta că nu este singur, că în jurul domniei sale se poate adăuga ceva (...) Asta a fost miza. Se dă o bătălie pentru cine să fie partener pentru cel care va face în jur de 40% la toamnă", a declarat Vasile Dîncu, citat de Agerpres.

În opinia vicepremierului, în toamnă va fi o bătălie politică puternică, mai ales că va fi o bătălie într-o manieră echilibrată.

"La aceste alegeri din primăvară PSD i-a luat faţa PNL. (...) Nu se vor bate candidaţii la premier în această toamnă, se vor bate partidele. Va fi o bătălie între cele două partide importante — PSD şi PNL. Sper să nu fie ca în alte dăţi şi alegerile să aibă ca miză doar cine este partenerul UDMR la guvernare", a adăugat Vasile Dîncu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor