Mişcarea #rezist. Ana Blandiana: "Suntem cu ochii pe voi", deviza următoarei etape a civismului românesc

Îmi pare nespus de bine că tinerii de azi vor înainta prin vârste având ca punct de sprijin al nedegradării acest perimetru magic şi luminos la propriu de solidarizare în numele Binelui de care vor fi mereu şi cu nostalgie mândri, şi-a manifestat bucuria Ana Blandiana.
Protest
Protest

Cei doi ochi încruntaţi sub care scrie "Suntem cu ochii pe voi" - unul din deja celebrele slogane ale Străzii - trebuie să devină deviza următoarei etape a civismului românesc, a opinat recent, pe pagina sa de Facebook, scriitoarea Ana Blandiana.

"Dintre nenumăratele pancarte pline de haz şi de seriozitate pe care seri întregi le-am citit plimbându-mă prin aglomeraţia mai mare sau mai mică din Piaţa Victoriei, cel mai mult mi-a plăcut una pe care scria "Promit să merg data viitoare la vot". Rezistenţa în timp a mişcării #rezist nu ţine de rezistenţa fizică de a nu părăsi Piaţa Victoriei, ci de rezistenţa intelectuală de a urmări cu suspiciune neobosită şi încăpăţânată fiecare gest al celor de la putere, care au o parte de putere atât de mare, încât nu trebuie exclusă bănuiala că vor să o ia întreagă", a declarat Ana Blandiana.

În opinia scriitoarei, cei doi ochi încruntaţi sub care scrie "Suntem cu ochii pe voi" trebuie să devină deviza următoarei etape a civismului românesc.

În mod ideal, aşa cum din Piaţa Universităţii a luat fiinţă Alianţa Civică, din Piaţa Victoriei ar trebui, a continuat Ana Blandiana, să se structureze un centru de gândire #rezist care, în loc de sutele de mii de membri AC din 1990, ar avea azi sutele de mii de prieteni din reţelele de socializare, şi ar putea fi în stare să coaguleze şi să sprijine din afara politicii, opoziţia politică.

"Îmi pare nespus de bine că, asemenea nouă, tinerii de azi vor înainta prin vârste având ca punct de sprijin al nedegradării acest perimetru magic şi luminos la propriu de solidarizare în numele Binelui de care vor fi mereu şi cu nostalgie mândri. Căci nu există mândrie mai mare decât aceea de a fi mândru de ceilalţi", a concluzionat Ana Blandiana.