Mircea Geoană, ferm convins că el a câştigat alegerile din 2009

Mircea Geoană nu are nicio "îndoială" că el trebuia să fie preşedintele României în locul lui Traian Băsescu.
Bucharest Forum 2013. În imagine,  Mircea Geoană (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.11.2017

Fostul preşedinte PSD Mircea Geoană s-a declarat ferm convins că, în 2009, a avut mai multe voturi decât rivalul său Traian Băsescu, dar nu îşi face speranţă că se va schimba ceva retroactiv.

Întrebat la Digi24 dacă susţine că el a câştigat alegerile din 2009, în contextul anchetei parlamentare privind presupusa fraudă de la scrutinul respectiv, Geoană a replicat:

"Fără îndoială. Retroactiv nu are ce să schimbe, pentru că îndată ce preşedintele Băsescu a fost învestit în mod legal, şi-a produs efecte preşedinţia domniei sale, în sensul că a produs efecte. Nu poţi să-i iei mandatul. Mandatul poţi să-l iei etic şi moral. E statul român, nu e preşedintele Băsescu, să fim bine înţeleşi, dar, măcar pentru viitor, principala problemă a României este slaba capacitate de guvernanţă şi de administrare care generează corupţie şi a doua mare problema e că România nu are o tradiţie democratică şi că acest control reciproc între puterile statului e un lucru perfectibil".

Fostul lider PSD şi-a exprimat speranţa că politicienii au învăţat din acest episod că, fără o separaţie reală a puterilor în stat, orice demers democratic poate fi manipulat sau compromis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor