Mircea Cărtărescu confundat cu... Mircea Badea. Incident amuzant într-un avion

Mircea Cărtărescu
Mircea Cărtărescu (Cosmin Bumbuţ)

Scriitorul Mircea Cărtărescu a povestit că, uneori, românii îl confundă cu alte personalităţi publice, precum filozoful Gabriel Liiceanu, regizorul Cristian Mungiu sau jurnalistul Mircea Badea.

La un moment dat era într-un avion care se pregătea să decoleze. O stewardesă s-a uitat fix la el, după care i-a anunţat pe ceilalţi pasageri: "Avem onoarea şi bucuria să-l avem printre noi pe domnul Mircea Badea!"

Cu o altă ocazie, la un spectacol, cineva din spatele lui a spus: "Uite-l pe Liiceanu!"

Altă dată, era la volanul maşinii şi a frânat brusc. Şoferul din spate a frânat la timp, dar era cât pe ce să-l ciocnească. Bărbatul a coborât din maşină şi s-a dus spre Cărtărescu, dar când l-a văzut i-a întins mâna şi i-a zis: "Ce onoare să vă întâlnesc, domnule Mungiu, chiar şi într-o asemenea situaţie!".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură