Ministrul Mediului vrea dublarea, chiar triplarea sancţiunilor pentru contravenţiile silvice

Guvernul Cioloş pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care va dubla, sau chiar tripla sancţiunile pentru contravenţiile silvice, a anunţat ministrul Mediului.
Ministrul mediului, Cristiana Paşca-Palmer (Facebook)
Ana Ion
31.07.2016

La finele lunii august, Guvernului Cioloş ar putea adopta o Ordonanţă de Urgenţă care va duce la înăsprirea sancţiunilor pentru contravenţiile silvice, a declarat, la RFI, ministrul Mediului Cristiana Paşca-Palmer.

"O altă măsură din pachetul de măsuri pe păduri pe care l-am adoptat anul acesta este - şi am lucrat foarte intens la ea - de a îmbunătăţi legislaţia pentru contravenţiile silvice, pentru că în clipa de faţă şi dacă sunt prinşi, amenda este importantă, dar nu atât de serioasă.

Am vrut să dublăm, să triplăm practic aceste contravenţii şi am lucrat pe legea 171, este legea contravenţiilor silvice, împreună cu Parlamentul, care lege este gata şi m-am aşteptat ca înainte de vacanţa parlamentară să treacă, pentru că ne-ar fi ajutat foarte mult pe toţi să avem un sistem mult mai coercitiv pe partea de păduri.

Din păcate, Parlamentul nu a trecut-o, în ciuda insistenţelor noastre şi între timp, am lucrat cu colegii mei din departamentul de păduri la o Ordonanţă de Urgenţă, pe care sper s-o adoptăm acum, imediat, la final de august şi să mergem înainte cu înăsprirea acestor sancţiuni", a declarat Cristiana Paşca-Palmer.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor