Ministrul belgian al Imigraţiei: “Nu este nerealist” ca liderul catalan să primească azil în Belgia

Carles Puigdemont
Carles Puigdemont (Pau Barrena/AFP/Getty Images)

Acordarea de azil politic liderului catalan Carles Puigdemont în Belgia “nu va fi nerealistă” dacă acesta o va cere, a declarat ministrul belgian al Imigraţiei, subliniind poziţia ţării sale ca o voce opozantă în impasul politic spaniol.

Vineri, guvernul central din Madrid l-a demis pe liderul catalan şi a dizolvat Parlamentul regiunii Catalonia, la câteva ore după ce aceasta s-a declarat o naţiune independentă.

Curtea Constituţională a Spaniei a lansat de asemenea o analiză a votului pentru independenţa catalană pentru ca procurorii să decidă dacă acesta este echivalentul unei rebeliuni.

Deşi nu există niciun fel de indicaţie că Puigdemont ar spera să ajungă în Belgia, această ţara este unul dintre puţinii membri UE unde cetăţenii blocului pot cer azil politic.

“Nu este nerealist dacă observaţi situaţia”, a declarat ministrul belgian al Imigraţiei, Theo Francken, pentru postul de televiziune belgian VTM.

“Ei discută deja de o sentinţă cu închisoarea. Întrebarea este în ce măsură va avea parte [Puigdemont] de un proces corect”, a declarat Francken, membru al partidului naţionalist flamand N-VA.

Va fi dificil pentru Spania să îl extrădeze pe Puigdemont într-un astfel de caz, a adăugat el.

În timp ce majoritatea liderilor europeni s-au abţinut să comenteze despre criza spaniolă, susţinând că este o problemă internă şi că ar trebui să predomine Constituţia ţării, premierul belgian Charles Michel a făcut apel la un dialog între Madrid şi Barcelona.

Michel, un politician de centru din regiunea vorbitoare de limbă franceză Wallonia, a guvernat în coaliţie cu N-VA începând cu 2014, perioadă în care partidul a calmat apelurile pentru o mai mare independenţă a nordului Belgiei vorbitor de limbă olandeză.

Relaţia dintre Belgia şi Spania s-a deteriorat din cauza unei probleme similare în anii 1990 şi anii 2000, când Belgia a refuzat să extrădeze un cuplu spaniol căutat pentru presupusă implicare în grupul militant separatist basc ETA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe