Ministru PSD, atac la preşedinte. Reacţia: O să ai aceeaşi soartă cu toată gaşca. Merită?

Dezbaterea publică va fi un element esenţial al guvernării PSD, scrie ministrul Consultării Publice, "certându-l" pe Iohannis că în loc să îndemne la linişte acţionează ca un preşedinte partizan.
A cincea seară de proteste în Piaţa Victoriei. (Epoch Times)
Loredana Diacu
05.02.2017

Preşedintele Klaus Iohannis ar putea "să renunţe o zi la campania electorală şi să îndemne la linişte", scrie, pe Facebook ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea.

"În momentul de faţă România trebuie să revină la normalitate. Avem un program de guvernare bun, pentru care am primit votul românilor şi care trebuie pus în aplicare.

Cred că preşedintele României ar putea să renunţe o zi la campania electorală şi să îndemne la linişte. Reconcilierea are nevoie de un mediator, nu de un preşedinte partizan.

Eu rămân în continuare adeptul dialogului şi cred că acesta trebuie purtat în condiţiile legii, constructiv, pentru o bună informare a tuturor. Vă asigur că dezbaterea publică va fi un element esenţial al guvernării noastre.", scrie, pe Facebook, Gabriel Petrea, în contextul în care sute de mii de oameni au protestat zilele acestea în stradă revoltaţi de faptul că Guvernul Grindeanu a adoptat noaptea, pe furiş şi fără să ţină cont de părerea românilor ordonanţe care mutilează Codul Penal în favoarea corupţilor.

Reacţii la postarea ministrului:

Gabriel: am fost colegi de facultate. Îţi zic asta sincer: vrei să te scoţi la liman? Bagă demisie din guvern. Dacă pleci lumea interpretează că te dezici de mârşăviile făcute de şefi.

Dacă rămâi o să ai aceeaşi soartă cu toată gaşca. Merită să ţi-o iei?

Toţi colegii tăi sunt în stradă. Sau în Bucureşti sau în Zurich sau în San Francisco sau în Focşani. Nu-ţi spune nimic?", îl întreabă pe ministru un fost coleg.

Dialog? Au avut dialog? Au fost numai minciuni şi jigniri, atacuri şi aroganţă, bătaie de joc. Acum, când într-un mare final realizează că şi-au furat-o, după ce ne-au ignorat atâtea zile şi ne-au obligat să ieşim seara, obosiţi, după muncă, în stradă, în frig, ca să mergem a 2-a zi, şi mai obosiţi, la muncă, numai ca să repetăm totul seara, spun că vor dialog? Ce glumă!", scrie un cetăţean.

"Unde a fost dialogul în ultimele 5 zile? Strada a strigat către Guvern şi Guvernul s-a făcut că nu-i aude.", opinează un altul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor