Mii de soldaţi americani se află în Israel pentru un exerciţiu militar comun

Soldaţi americani.
Soldaţi americani. (Getty Images)

Mii de soldaţi americani au fost staţionaţi în Israel pentru a participa la un exerciţiu militar comun cu forţele israeliene, pe fondul amplificării tensiunilor regionale.

Exerciţiul bienal Juniper Cobra va începe în 4 martie şi va continua până în 15 martie, fiind implicaţi 2.500 de soldaţi americani din cadrul Comandamentului Forţelor americane din Europa şi 2.000 de soldaţi israelieni.

Cifrele arată o creştere substanţială a numărului participanţilor, comparativ cu exerciţiul militar din 2016, când au fost implicaţi 3.200 de soldaţi.

Potrivit declaraţiei armatei israeliene, unii soldaţi americani vor rămâne în Israel până la sfârşitul lunii martie şi vor continua să îi pregătească pe soldaţii israelieni, a precizat publicaţia Times of Israel.

Agenţia palestiniană de ştiri Ma’an a publicat un material video care prezintă un convoi militar american deplasându-se din Ierusalim către zonele sudice ale teritoriilor palestiniene ocupate.

În acest an, exerciţiul Juniper Cobra va include simulări avansate pe calculator privind un atac masiv cu rachete balistice împotriva Israelului precum şi unele activităţi în lumea reală.

De asemenea, în cadrul acestui exerciţiu, forţele americane şi israeliene vor lucra cu sistemele de apărare aeriană de rază lungă Arrow şi Patriot, cu sistemul de rază medie David’s Sling şi cu sistemul de rachete de rază scurtă Iron Dome.

Va fi pentru prima dată când sistemul David’s Sling va fi folosit într-un exerciţiu militar Juniper Cobra.

Israelul a instalat sisteme de rachete Patriot în diverse puncte ale teritoriile palestiniene ocupate înaintea lansării exerciţiului militar.

Exerciţiul are loc la câteva săptămâni după ce sistemele de apărare aeriană ale Siriei au doborât un avion de vânătoare israelian F-16 care a pătruns în spaţiul aerian sirian pentru a ataca o bază de drone din centrul ţării arabe.

Pe lângă conflictul militar îndelungat dintre Damasc şi Tel Aviv cu privire la zona ocupată de israelieni a Înălţimilor Golan, Israelul are neînţelegeri serioase şi cu Libanul din cauza unei game largi de probleme.

Israelul a purtat două războaie împotriva Libanului – în 2000 şi 2006 – dar nu şi-a atins obiectivele militare în niciunul, deoarece s-a confruntat cu o rezistenţă puternică din partea Hezbollah şi armatei libaneze.

De la ultima lor confruntare militară, Tel Aviv a hărţuit Libanul prin încălcarea integrităţii teritoriale a ţării arabe şi prin organizarea de asasinate împotriva unor comandanţi de top ai mişcării libaneze de rezistenţă Hezbollah.

Mai mult, oficiali seniori din Israel şi SUA au participat la o întâlnire în Washington în decembrie 2017, în timpul căreia au căzut de acord să formeze o alianţă pentru a contracara Iranul în regiunea Orientului Mijlociu, pentru a reduce influenţa iranienilor în Siria şi pentru a bloca sprijinul acordat de Teheran mişcării libaneze Hezbollah.

Aparent, Israelul urmăreşte o alianţă similară cu Arabia Saudită împotriva Iranului şi a grupului Hezbollah. În noiembrie 2017, secretarul general al Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a afirmat că Arabia Saudită a făcut apel la regimul israelian pentru a lansa un atac militar împotriva Libanului în numele luptei împotriva Hezbollah, şi că este pregătită să cheltuiască miliarde de dolari pentru a-şi atinge acest obiectiv.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe