Mii de ouă Kinder au invadat o plajă din nordul Germaniei (video)

Se estimează că în timpul unei furtuni pe mare, dintr-o navă de transport au căzut mii de ouă Kinder, care au inundat o plajă.

Plaja din insula Langeoog, Saxonia Inferioară, Germania
Plaja din insula Langeoog, Saxonia Inferioară, Germania (captură video)

Poliţia din statul federal german Saxonia Inferioară a relatat miercuri, 4 anuarie a.c., pe contul său Twitter un fapt surprinzător: plaja din insula Langeoog, situată în nordul ţării, a fost invadată de mii de "ouă din plastic" de la Kinder.

Conform ziarului Der Spiegel, aceste capsule din plastic conţineau jucării în interior şi au "presărat" câţiva kilometri de plajă. Singurul lucru care lipsea era ciocolata.

Poliţia crede că aceste ouă au căzut de pe o navă care a pierdut o parte a încărcăturii sale în timpul unei furtuni de Crăciun, promovând venirea acestui "Paşte în Langeoog", aşa cum a fost numit acest eveniment de către poliţie într-un comunicat de presă.

Primarul local, Uwe Garrel, a coordonat colectarea acestor jucării pentru a nu ajunge din nou în mare, întrucât ar reprezenta un pericol real pentru animale. Judecând după videoclipul de mai sus şi fotografiile partajate pe reţelele sociale, activitatea a fost sprijinită de mulţi copii (şi adulţi) locali, care au venit la plajă pentru a profita de o parte din prada de Crăciun.

Mai multe informaţii: Der Spiegel , Welt

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură