Mihai Şora propune programul "Adoptă un pesedist"

„Adoptă un pesedist!“ este un program laborios, care solicită nu doar abilităţi intelectuale, ci şi o anumită înţelegere generoasă, binevoitoare, a celui din faţa ta, chiar dacă nu-i împărtăşeşti opiniile, explică Şora o posibilă soluţie pentru umplerea faliilor căscate între generaţii.
Mihai Şora (Epoch Times România)
Loredana Diacu
25.02.2018

Dacă fiecare om cu mintea limpede le explică altora ce înseamnă gândirea captivă, cercul oamenilor liberi s-ar lărgi iar fisurile dintre generaţii s-ar umple cu un alt conţinut decât cel al refuzului, al detestării sau invectivelor reciproce, explică, prin intermediul unei postări pe Facebook, filozoful Mihai Şora.

"Dragi prieteni,

într-o vreme, mă gândeam că ar fi bine să deschidem programul „Adoptă un pesedist!“

Dacă fiecare om cu mintea limpede le explică altora ce înseamnă gândirea captivă, cum poţi fi prins în mrejele unor televiziuni manipulatoare, atunci cercul oamenilor liberi s-ar lărgi, fără îndoială, iar fisurile dintre generaţii s-ar umple cu un alt conţinut decât cel al refuzului, al detestării sau invectivelor reciproce. Uneori, nici nu trebuie să mergi prea departe: ajunge să stai de vorbă cu părinţii sau cu bunicii… Am întâlnit mulţi tineri care trăiesc aceeaşi dramă; îmi povestesc cum, atunci când părinţii locuiesc la ei pentru câteva zile, făcând o pauză de televizor şi jucându-se cu nepoţii, având, aşadar, dispoziţia mentală de a asculta şi argumentele raţiunii, viziunea lor (de oameni trecuţi prin toate greutăţile vieţii, marcaţi de comunism precum sclavii, odinioară, de fierul încins), ei bine, viziunea acesta se schimbă, modelul lor existenţial (şi de politician) suferă „restructurări“ (câteodată de-a dreptul radicale).

Fireşte, „Adoptă un pesedist!“ este un program laborios, care solicită nu doar abilităţi intelectuale, ci şi o anumită deschidere, un fel de înţelegere generoasă, binevoitoare, a celui din faţa ta, deşi – în mod evident – nu-i împărtăşeşti opiniile. Recunosc: ia mult timp să ajungi la acest echilibru al înţelegerii celuilalt, iar unii dintre noi (poate chiar majoritatea) suntem grăbiţi şi agitaţi (ori nu mai avem multe zile de trăit). Dar nu mi se pare nerealist, nici imposibil", scrie filozoful.

În continuare, Mihai Şora postează o imagine de la unul dintre protestele pro-Justiţie ale sibienilor şi le reaminteşte celor care nu au obosit să iasă în stradă că nicio vorbă rea, calomnioasă, nedreaptă nu poate atinge puritatea şi claritatea protestului lor.

"În fotografia alăturată puteţi vedea părinţi însoţiţi de copiii dumnealor la protestul mut şi clarvăzător din Sibiu. S-au strâns nenumărate imagini frumoase de-a lungul ultimelor luni. Despre aceşti tineri extraordinari s-au spus vorbe la fel de frumoase. Au fost, însă, şi cuvinte grele, nedrepte şi urâte. Nu doresc să insist asupra lor, căci ele sunt, adeseori, sub demnitatea umană (ca această enormitate: „Mineriada din 1990 a devenit Tineriada, iar minerii de atunci sunt ONG’iştii de azi“ [sic!]).

Protest la Sibiu (Rareş Helici)
Protest la Sibiu (Rareş Helici)

Aş vrea, în schimb, să le spun celor care nu au obosit să iasă în stradă, care şi-au păstrat încrederea în ei înşişi, în semenii lor: nicio vorbă rea, calomnioasă, nedreaptă nu poate atinge puritatea şi claritatea protestului vostru!

Vor spune că sunteţi „mercenari“, că sunteţi „vânduţi“, că „multinaţionale“, că „Soros“ şi „sexomarxişti“ (dacă sunteţi tineri), că „Ana Pauker“ şi „senili“ (dacă aveţi 101 ani), că faceţi jocurile lui „X“ sau lui „Y“ (de care poate nici n-aţi auzit vreodată), că „SRI“, că „USA“, că „UE“, că marţienii şi zoroastrienii… Dar nimic, niciodată, nu poate atinge puritatea şi claritatea protestului vostru. Al nostru", concluzionează Şora.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor