Mihai Ghimpu: Igor Dodon se crede primul secretar al Comitetului Central al PCUS al RSSM

Îngrijorează imixtiunea „(ne)preşedintelui” Dodon în treburile interne ale administraţiei publice locale din Ialoveni care a decis să marcheze în 2018 Centenarul Unirii, menţionează liderul PL.
Mihai Ghimpu, preşedintele PL din R. Moldova
Mihai Ghimpu, preşedintele PL din R. Moldova (facebook.com)

Preşedintele Partidului Liberal (PL) Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute vineri, 19 ianuarie, a condamnat acţiunile lui Igor Dodon de a interzice a acţiunile culturale care urmau a fi organizate cu ocazia Centenarului Unirii la Ialoveni. Totodată, acesta a cerut autorităţilor Republicii Moldova, Procuraturii, Poliţiei dar şi Serviciului de informaţie şi Securitate (SIS) să nu se amestece în treburile interne ale autorităţilor locale.

„Republica Moldova este un stat de drept şi democratic în care există putere centrală şi putere locală. Este curajoasă şi salutară decizia preşedintelui raionului Ialoveni, prin care se va marca anul Unirii în raion. Dar ne îngrijorează imixtiunea administraţiei prezidenţiale, a (ne)preşedintelui Dodon în treburile interne ale administraţiei publice locale din Ialoveni”, a declarat liderul PL, menţionând că Igor Dodon se crede primul secretar al comitetului central al PCUS al RSSM.

În context, Mihai Ghimpu a ţinut să atenţioneze că autorităţile locale au fost alese direct de cetăţeni şi au drepturi prevăzute de Constituţie, iar demersul lui Dodon adresat SIS ar pune presiune pe conducerea raionului Ialoveni dar şi pe alte raioane din ţară care doreau să urmeze exemplul.

Menţionăm că Maxim Lebedinschi, consilierul administraţiei prezidenţiale de la Chişinău, a solicitat SIS anularea evenimentelor culturale ce ţin de Centenarul Unirii şi tragerea la răspundere penală a preşedintelui raionului Ialoveni, care în baza unei dispoziţii a decis ca activităţile educative şi cultural-sportive din 2018 cu caracter de masă să fie organizate sub genericul „Anul 2018 – Centenarul Unirii” .