Micul stat din Insulele Cook înfiinţează cea mai mare rezervaţie marină din lume

Apele şi recifele din micul stat insular din Pacific vor fi protejate de pescuitul comercial, minerit şi exploatarea petrolului.

Insulele Cook
Insulele Cook (nzviajes.com)

Parlamentul din Insulele Cook, un mic stat insular din Pacificul de Sud, a aprobat marţi 11 iulie a.c. proiectul de lege prin care se înfiinţează rezervaţia naturală marină Marae Moana, care acoperă toate apele teritoriale (zona marină exclusivă) ale aceastei ţări. Suprafaţa, care acoperă un total de aproape două milioane de kilometri pătraţi, este acum protejată de pescuitul comercial, minerit şi exploatări petroliere.

Deşi condiţiile zonelor protejate nu sunt identice, în general se poate considera că Marae Moana devine acum cea mai mare zonă marină protejată din lume, depăşind ca suprafaţă zone precum Monumentul Naţional Marin din Papahānaumokuākea (Hawaii, Statele Unite ale Americii: 1.510.000 km pătraţi) şi Parcul Natural din Marea Coralilor (Noua Caledonie, Franţa: 1.292.967 km pătraţi). Mai multe informaţii despre cele mai mari rezervaţii marine din lume se pot citi în publicaţia spaniolă La Vanguardia Natural.

Proiectul de a crea această zonă marină protejată a luat naştere acum cinci ani la propunerea lui Kevin Iro, fost jucător de rugbi şi promotor al noii rezervaţii marine din Insulele Cook . Ideea a fost de a crea o mare rezervaţie care să includă şi să amplifice zonele mici protejate existente deja în diferite părţi ale Insulelor Cook. Numele acestei noi rezervaţii a fost ales în 2014, prin alegeri populare, plecând de la propunerea unui student, Bouchard Solomona, de la Tereora College.

Kevin Iro, co-preşedinte al Comitetului Director al Parcului Marin din Insulele Cook, a declarat că proiectul de lege aprobat arată „cât se sacru este spaţiul oceanului pentru locuitorii insulei noastre; ne conectează cu strămoşii noştri, este mai mult decât un simplu ocean”. Iro a declarat că este foarte entuziasmat, mai ales pentru sprijinul primit de Marae Moana din partea tuturor fracţiunilor din parlamentul ţării sale.

Insulele Cook, un stat mic format din 15 insule

Prim-ministrul Henry Puna l-a lăudat pe Kevin Iro pentru viziunea sa, recunoscând-l personal în galeria publică a Parlamentului. Puna a declarat că guvernul a fost abordat de Iro, „unul dintre pionierii noştri”, care a conceput ideea, ca membru al consiliului de la Tourism Corporation al Insulelor Cook. „Împreună am avut viziunea de a transforma ţara noastră mică în cea mai curată şi ecologică destinaţie turistică la nivel mondial.”

Insulele Cook, un arhipelag de 15 insule care împreună măsoară 236 de kilometri pătraţi de teren deasupra nivelului mării, are o populaţie de aproximativ 10.000 de locuitori. Situaţia geografică a naţiunii, practic izolată în Oceanul Pacific de Sud, a permis protejarea zonei în care este interzis pescuitul comercial şi mineritul.

Protecţia naturii

„Trebuie să avem grijă de Oceanul Pacific din punct de vedere social, economic şi spiritual”, a declarat Henry Puna înainte de adoptarea legii menite să „menţină mijloacele noastre de trai prin protejarea speciilor şi a ecosistemelor, precum şi patrimoniul nostru cultural şi să-l transmitem generaţiilor viitoare”, relatează situl web al publicaţiei La Vanguardia.

Noul parc marin Marae Moana va oferi cadrul pentru a promova „dezvoltarea durabilă prin echilibrarea intereselor creşterii economice cu conservarea biodiversităţii şi a resurselor naturale în ocean, recife şi insule”, a subliniat preşedintele Insulelor Cook preluat de aceeaşi publicaţie.