Mesaj emoţionant: "Mănâncă la fel ca cel care doreşti să fii" (video)


Un copil decide să-şi schimbe obiceiurile alimentare urmându-şi visul: acela de a zbura.
Un copil decide să-şi schimbe obiceiurile alimentare urmându-şi visul: acela de a zbura. (captură video)

Dacă mănânci bine, visele devin realitate!

Într-un oraş în care toată lumea este obeză - chiar şi câinii - şi unde toţi mănâncă aceleaşi alimente, un copil decide să-şi schimbe obiceiurile alimentare pentru a-şi urma visul.

Lanţul german de supermarketuri Edeka impresionează încă o dată cu "Eatkarus", invitând oamenii să-şi aleagă produsele alimentare. Acelaşi slogan sugerează o dietă sănătoasă: "Mănâncă la fel ca cel care doreşti să fii".

Obezitatea este un rău al zilelor noastre. În prezent, 15% dintre copii sunt obezi şi peste 30% au greutatea peste cea normală. În societăţile dezvoltate, unde consumul este una dintre caracteristicile principale, a mânca în exces este foarte frecvent şi, în anumite ocazii, părinţii sunt cei care, fără să aibă cunoştinţele necesare, asociază un apetit bun şi ţesutul adipos abundent cu o stare bună de sănătate şi frumuseţe în timpul copilăriei, asfixiind sau forţând copilul să mănânce în exces, şi creează astfel premizele obezităţii.

Pentru a controla şi preveni obezitatea copiilor noştri, trebuie să respectăm unele norme simple chiar şi în unele ocazii în care este mai greu realizabil. Educaţia dietetică şi alimentaţia copilului începe încă din leagăn. Stilul de alimentaţie din familie se va transmite copilului, astfel că tipul de alimente consumate cât şi felul de a mânca se întipăreşte în minte pentru tot restul vieţii. Factorul genetic este foarte important şi stă la originea obezităţii. Dacă avem tendinţă spre obezitate, trebuie să schimbăm stilul de viaţă, să abandonăm sedentarismul implicând copilul în activităţi fizice şi practicarea unor sporturi. Pe lângă faptul că mărim timpul dedicat exerciţiilor fizice trebuie să-l învăţăm pe copil cum să mănânce. Învăţaţi-l să mănânce alimente hipocalorice şi să aibă o dietă compusă din alimente proaspete şi naturale, cu mai puţine condimente, grăsimi şi zahăr, baza fiind fructele, legumele, laptele, carnea, peştele, ouăle.

De amintit că în multe cazuri de obezitate la adulţi, originea se găseşte în copilărie şi pentru aceasta părinţii sunt cei responsabili de problemele apărute.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură