Mesaj din Piaţa Victoriei: #Rezist şi #Insist NU îl susţin pe Grindeanu

De 4 luni de zile protestatarii nu fac decâ să numere elefanţii guvernării Grindeanu: lupta pe justiţie, masacrul din cultură, jaful în legislaţia pe achiziţii din banul public etc. În atari condiţii, este imposibil că #rezist şi #insist să-l susţină pe Grindeanu, se transmite din Piaţa Victoriei.
Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Nu mai demult de ieri seară premierul Grindeanu le mulţumea (răspunzând la o întrebare a presei) celor ce l-au susţinut în Piaţa Victoriei, sub hastag-ul #Rezist. După care, în Piaţa Victoriei şi pe Facebook au tot început să apară tot felul de ştiri despre faptul că protestatarii #rezist il susţin pe premier.

Este chiar aşa? NU! hotărât, răspund unii dintre protestatari.

"Permiteţi-mi să nu cred în divergenţe ideologice între membri ai PSD, oricare ar fi ei. Pot crede, însă, în neostoită sete de putere a celor care au gustat-o şi în încercarea de a prosti mereu electoratul cu "eroi" gen Grindeanu. Aici mă refer în mod special la Năstase şi Ponta, cei care se află în spatele manifestărilor de "curaj" ale actualului premier şi care simt că PSD e în cădere liberă, iar zilele lui Dragnea, numărate. Ei ştiu că, în eventualitatea unor alegeri anticipate, organizaţia lor mafiotă are nevoie de o figură nouă, încă nepurtată pe culoarele DNA şi cel mai la îndemână în actualul context este băiatul lor de mingi, proaspăt spălat, tuns, ras şi frezat.", transmite, pe Facebook, Lia Galic, una dintre protestatarele din Piaţa Victoriei unde, reamintim, de 136 de zile se protestează non-stop pentru schimbarea clasei politice.

Potrivit Liei Galic, indiferent ce nume poartă, indiferent câte organizaţii are sau prin ce tertipuri a reuşit să se alăture Partidului Socialist European, "PSD rămâne o haită de indivizi fără doctrină sau ideologie, mânaţi EXCLUSIV DE interese, iar interesele variază de la kilul de zahăr, ajutorul social, locul de muncă, la marile contracte cu statul."

"Fiecare disidenţă din interiorul hidrei feseniste a dus la crearea unei noi formaţiuni, PD, UNPR, PRU etc., iar singurul scop a fost rămânerea în sfera puterii pentru prezervarea imunităţii şi privilegiilor mereu aceloraşi indivizi.

În decursul acestor 27 de ani TOŢI membrii actualului PSD au acceptat cu entuziasm să fie conduşi de criminali, plagiatori sau condamnaţi penal. Nici Grindeanu, nici ceilalţi nu s-au dezis de Iliescu, Năstase, Ponta sau Dragnea din aceste considerente, ci s-au mişcat după străvechiul principiu al caleidoscopului în care pietricelele, mereu aceleaşi, formează imagini diverse dar nu cad niciodată în afara cercului.", mai transmite protestara.

"#Rezist şi #Insist NU îl susţine pe Grindeanu. Nici pe Dragnea, nici pe Tăriceanu, nici pe Olguţa, nici pe Carmen Dan, nici pe Şerban Nicolae, nici pe Nicolicea, nici pe Iliescu, nici pe Dorneanu, nici pe Băsescu. Şi lista poate continua.

Dacă ei se ceartă între ei acum, public, se ceartă pentru orgolii şi pentru putere, nu pentru ţară. Nu am nici cel mai mic dubiu că nimic din ce se întâmplă acum nu este în interesul nostru, ca şi cetăţeni. Nu am de gând să îl consider acum victimă pe Grindeanu. Este în poziţia în care este din cauza deciziilor pe care el le-a luat, în deplinătatea capacităţilor sale mintale. Nu am nici cel mai mic simptom de sindrom Stockholm. Nu o să îmi pară simpatic acum Grindeanu, după violul prelungit la care a supus o ţară întreagă. Violul e viol. Nu o să-l apreciez acum pentru că nu a fost atât de mitocan şi de arogant ca Dragnea sau ca Tăriceanu. Violul ramîne viol. Că Dragnea şi Tăriceanu m-au şi umilit, este altă problemă. Dar cu toţii sînt la fel de vinovaţi de violul în grup la care am fost suspuşi.", transmite, la rândul său, Cristina B, o altă protestatară de bază din Piaţa Victoriei.

Protestatara reaminteşte că "#rezist şi #insist reprezintă cuvinte cheie pentru mişcarea civică începută în 31 ianuarie 2017, dată la care Guvernul Grindeanu a adoptat OUG 13 în miez de noapte" şi că pe OUG 13 este semnătura actualului premier.

"Pe această ordonanţă este semnătura lui Grindeanu. Asta după ce ne asigurase, atât pe noi, ca şi cetăţeni, cit şi pe preşedintele României, că guvernul nu are pe lista de discuţii nici un „elefant”.

De 4 luni de zile nu facem decît să numărăm elefanţii guvernării Grindeanu: lupta pe justiţie, restrîngerea drepturilor preşedintelui, masacrul din cultură, jaful în legislaţia pe achiziţii din banul public şi puterile date primarilor pentru „oportunitatea” cheltuielilor efectuate, satira legii salarizării unice, fumigenele cu impozitul pe gospodărie şi Coaliţia pentru Familie, prăpădul din sănătate care a culminat cu o epidemie de rujeolă în care s-au îmbolnăvit 6000 de oameni şi au murit 28 de copii, pericolul din şcoli şi tavane care pică, încurajarea tăierilor ilegale de păduri.

Nimic concret pentru dezvoltarea durabilă a României, cu planuri viabile pe termen lung pentru o viaţă decentă în ţară, planuri care să vizeze domeniile care ne omoară acum: educaţie, sănătate, infrastructură, mediu înconjurător.

#Rezist a reprezentat în perioada 31 ianuarie – 10 februarie mişcarea civică împotriva legiferării furtului din banul public. Pe parcursul celor 4 luni, din cauza celor menţionate mai sus, #rezist, împreună cu #insist, au devenit însemnele celor care nu mai vor să trăiască într-o Românie murdară, cu oameni politici corupţi, coruptibii, mincinoşi, leneşi, ipocriţi, arivişti, numiţi politic sau pe „merite PCR” (pile, cunoştinţe, relaţii) care au impresia că împreună cu scaunul de deputat, senator, funcţionar public vine şi statutul de Dumnezeu pe pământ.

#rezist şi #insist sînt însemnele celor care vor o România altfel, cu un sistem politic sănătos care acţionează pentru cetăţeni, nu o Românie în care sistemul rămîne profund bolnav, dar care schimbă periodic numele importante din politică.", transmite Cristina.