Merkel nu reuşeşte să formeze o coaliţie de guvernare. Posibile noi alegeri parlamentare

Cancelarul german Angela Merkel.
Cancelarul german Angela Merkel. (Getty Images)

Cancelarul german Angela Merkel a eşuat să formeze o coaliţie de guvernare tripartită între creştin democraţii conservatori (CDU), Partidul Verzilor şi democraţii liberi pro-afaceri (FDP), situaţie ce ar putea duce la organizarea unor noi alegeri parlamentare.

Christian Lindner, liderul FDP, a declarat luni că negocierile s-au prăbuşit din cauza eşecului stabilirii încrederii între părţile implicate.

“Este mai bine să nu guvernăm decât să guvernăm prost”, a precizat el.

Merkel şi-a exprimat regretul pentru decizia FDP de a se retrage din discuţiile privind formarea coaliţiei de guvernare.

“Am crezut că suntem pe cale să încheiem un acord”, a declarat Merkel reporterilor în Berlin.

Cancelarul german a adăugat că se va întâlni astăzi cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier pentru a-l informa despre situaţia creată.

Social Democraţii de centru stânga (SPD) au exclus revenirea într-o coaliţie cu Merkel, iar cancelarul german a afirmat că nu va conduce un guvern minoritar. Astfel că este posibil să fie convocate noi alegeri parlamentare.

Steinmeier are puterea de a cere noi alegeri, dar unii lideri germani şi-au exprimat temerile că, odată cu un nou vot, partidul de extremă dreapta AfD ar putea obţine mai mult decât cele 13 procente pe care le-a câştigat în alegerile precedente.

Unele dintre elementele cheie ale negocierilor au implicat imigraţia şi utilizaarea cărbunelui în viitor în Germania.

Politica liberală a lui Merkel a permis unui număr de aproximativ 1,2 milioane de refugiaţi să intre în Germania începând cu 2015, lucru care i-a determinat pe unii alegători să voteze pentru tabăra AfD.

Vorbind la RT, Werner Patzelt, savant politic şi membru al partidului CDU, a declarat că Europa va fi blocată cât timp partidele politice germane continuă să negocieze.

“Germania este cea mai importantă putere a UE, şi UE nu poate face o mişcare fără Germania. Deciziile vor trebui amânate. Pentru a progresa UE, Germania trebuie să aibă un guvern stabil. Aşadar, toate companiile şi afacerile europene trebuie să aştepte până când Germania este pregătită să fie un jucător activ în UE”, a afirmat el.

“Germania s-a paralizat singură. Merkel a contribuit la acest lucru, aşadar depinde de ea să găsească o cale de ieşire”, a adăugat Patzelt.

Înainte de anunţul eşecului negocierilor, comisarul UE pentru buget, Guenther Oettinger, a declarat că Europa ar putea fi “afectată” de lipsa formării unui guvern de coaliţie.

Avertismentul său a fost reiterat de un expert german în politică, care a afirmat că eşecul negocierilor ar putea îngheţa progresul Europei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe