Merkel: Moscova ar putea lansa atacuri cibernetice pentru a influenţa alegerile germane

Merkel a declarat că Rusia ar putea încerca să influenţeze alegerile germane prin atacuri cibernetice şi o campanie de dezinformare. Analiştii susţin că obiectivul Rusiei ar fi acela de a destabiliza şi evidenţia fisurile existente în Germania şi UE.
Cancelarul german Angela Merkel.
Cancelarul german Angela Merkel. (Captură Foto)

Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi că Rusia ar putea încerca să influenţeze alegerile germane naţionale de anul viitor prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, afirmaţie ce vine după ce Washingtonul a învinuit Moscova că intervine în alegerile prezidenţiale americane.

Merkel a declarat în timpul unei conferinţe că Germania se confruntă deja cu “sarcina zilnică” de a răspunde atacurilor cibernetice ruseşti şi unei campanii de dezinformare.

“Chiar acum avem de lucru cu informaţiile care ies din Rusia, cu atacurile pe Internet de origine rusă sau cu ştiri care răspândesc informaţii false”, a declarat Merkel alături de omologul ei norvegian Erna Solberg.

“Din acest motiv, aceste lucruri pot juca un rol în campania electorală”, a adăugat Merkel, care încă nu a declarat nimic sigur, dar se estimează că va candida pentru încă un mandat (al patrulea) consecutiv în alegerile din septembrie 2017.

Autorităţile din Berlin suspectează că Rusia ar fi în spatele mai multor atacuri cibernetice asupra unor instituţii germane, inclusiv un atac masiv în 2015 asupra camerei inferioare a Parlamentului (Bundestag). În plus, Rusia este suspectată că ar fi în spatele atacurilor cibernetice asupra sediului partidului conservator al Creştin Democraţilor – partidul lui Merkel.

Hans-George Maassen, directorul Agenţiei germane de spionaj intern, a avertizat la începutul acestui an că instituţiile guvernamentale şi educaţionale, companiile şi infrastructura critică se află sub “ameninţare permanentă” din partea atacurilor cibernetice ruseşti.

Rusia a desfăşurat deja o campanie de informare ce a evidenţiat problemele Germaniei cu integrarea refugiaţilor, o chestiune politică sensibilă care a generat suport pentru partidul anti-imigraţie şi eurosceptic Alternativa pentru Germania (AfD).

Analiştii susţin că Rusia lansează atacuri cibernetice şi campanii de dezinformare asupra Germaniei pentru a încerca să adâncească diviziunile existente în cadrul celei mai mari economii europene şi pentru a încerca să destabilizeze Uniunea Europeană.