Merkel îi etichetează “naţionalişti” pe opozanţii pactului global al ONU privind migraţia

Cancelarul german Angela Merkel (Odd Andersen/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
21.11.2018

Cancelarul german Angela Merkel a apărat acordul ONU privind migraţia într-un discurs susţinut miercuri în Parlamentul ţării, acuzându-i pe opozanţii pactului de “naţionalism în cea mai pură formă”, potrivit Reuters.

Pactul ONU, care urmăreşte să reglementeze tratamentul aplicat migranţilor la nivel global, a fost aprobat în luna iulie de toate cele 193 de state membre, cu excepţia SUA, şi urmează să fie semnat în Maroc în luna decembrie.

Dar Australia a declarat miercuri că nu va semna pactul, alăturându-se unui număr de naţiuni, inclusiv Israel, Ungaria şi Austria, care au declarat că acordul va compromite politica privind migraţia.

Polonia, care a avut disensiuni la rândul ei cu Bruxelles-ul, deoarece a refuzat să accepte cotele impuse de UE privind solicitanţii de azil, ia în calcul să facă acelaşi lucru.

Într-un apel pentru acceptarea unei abordări multilaterale la problema migraţiei, Merkel a făcut un atac uşor voalat la adresa preşedintelui american Donald Trump şi a opozanţilor de extremă dreapta din Germania.

“Există oameni care susţin că pot rezolva totul ei înşişi şi că nu trebuie să se gândească la ceilalţi, acest lucru este naţionalism în cea mai pură formă”, a declarat Merkel în camera inferioară a Parlamentului.

Merkel, a cărei prezenţă de 13 ani la conducerea ţării a fost marcată de politica uşilor deschise pentru migranţi, a precizat că pactul ONU este în interesul Germaniei şi că nu va afecta suveranitatea naţională a acesteia.

Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată este un cadru de cooperare care ar urmări să reducă imigraţia ilegală, să ajute integrarea migranţilor şi întoarcerea lor în ţările natale. Pactul cere susţinătorilor să folosească detenţia doar ca ultimă soluţie.

Unii dintre conservatorii lui Merkel, în special ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, care este pregătit să o înlocuiască din funcţia de lider al Partidului Creştin-Democrat (CDU), au cerut o dezbatere mai amplă înainte ca Germania să semneze pactul.

În plus, parlamentarii din Alternativa pentru Germania (AfD), un partid de extremă dreapta, se opun pactului.

“Acest pact pentru migraţie, ca şi pactul pentru refugiaţi, este încercarea corectă de a găsi soluţii împreună, pe plan internaţional, la problemele globale”, a declarat Merkel pe fondul huiduielilor celor de la AfD.

Cancelarul a afirmat că în 2015 Germania a realizat că problema migraţiei trebuia tratată la nivel internaţional şi că nicio ţară nu o poate soluţiona pe cont propriu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor