Merkel: acordul comercial UE-SUA nu poate fi finalizat acum

Parte a turneului final al lui Barack Obama a fost Berlinul, unde preşedintele american a lăudat-o pe Merkel ca fiind cea mai stabilă aliată a SUA.
Barack Obama împreună cu Angela Merkel, Berlin 17 noiembrie 2016 (TOBIAS SCHWARZ/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
18.11.2016

Preşedintele american Barack obama, aflat într-un turneu final prin Europa, a participat la o serie de convorbiri cu cancelarul german Angela Merkel joi.

Cu două luni înainte de a părăsi administraţia, în ciuda scandalurilor privind spionarea, de către CIA, a comunicaţiilor cancelarului german, Barack Obama a lăudat-o pe Merkel, afirmând că "a fost cea mai fermă şi stabilă aliată".

Cât despre succesorul sau, Obama a comentat sumar: "nu mă aştept ca preşedintele ales să urmeze aceleaşi direcţii, dar speranta mea este că nu va lua o abordare de tip realpolitik, de genul 'facem acorduri cu Rusia, şi chiar dacă vor vătăma persoane, sau vor încălca norme internaţionale, sau dacă vom face ca ţări mai mici să devină vulnerabile, sau vom crea probleme cronice în regiuni precum Siria, să facem lucrul cel mai convenabil la momentul respectiv’".

Discursul Angelei Merkel s-a concentrat pe o altă problema cheie, care naşte tensiuni intern - comerţul internaţional, aşa numitul acord TTIP, care a întâmpinat o rezistenţă imensă din partea publicului german.

“UE şi SUA sunt unele dintre cele mai mari regiuni comerciale, iar eu am fost întotdeauna deschisă finalizării unui acord comercial cu SUA. Deşi am pornit bine, un asemenea acord nu poate fi finalizat acum, însă vom păstra ce am obţinut deja. Sunt sigură că vom relua lucrurile într-o bună zi".

Venirea lui Trump la putere în SUA a aruncat în aer unele dintre proiectele globaliste ale momentului. Donald Trump a câştigat alegerile cu o agendă puternic anti-globalizare, arătând că acordurile deja încheiate subminează economia americană prin pierderea de locuri de muncă şi exodul producţiei companiilor mari în ţări din lumea a treia.

Imediat după alegerea lui Trump, Canada şi Mexic s-au grăbit să anunţe că sunt gata să renegocieze NAFTA, un acord tripartit care a fost în mod tradiţional ţinta criticilor magnatului american ajuns acum preşedinte.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor