Meleşcanu, plimbat prin SUA de corporaţia din care face parte Cambridge Analytica?

RISE Project publică, pe site-ul său, noi informaţii despre un misterios contract de lobby încheiat în 2017 la Washington şi centrat pe lupta anticorupţie din România.
Teodor Meleşcanu
Teodor Meleşcanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Un angajat al firmei SCL, corporaţie din care face de parte Cambridge Analytica (compania acuzată că a folosit ilegal datele utilizatorilor Facebook în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit) a declarat pentru Rise Project că a lucrat pentru un înalt reprezentant al Guvernului României.

Potrivit RISE Project, corporaţia SCL operează încă din 2011, şi în România, compania fiind adusă în ţară de fiul unuia dintre primii politicieni români condamnaţi pentru corupţie. Cu toate acestea, SCL a reuşit să încheie la începutul lui 2017 un contract de lobby cu o firmă din Statele Unite, contract care avea ca obiect “lupta anti-corupţie din România”. Contractul, în valoare de 60 de mii de dolari, avea ca obiective: educarea membrilor Congresului şi ai administraţiei americane despre probleme referitoare la corupţia din România, identificarea şi crearea de alianţe cu alte grupuri care au interese similare cu ale clientului şi sprijinirea echilibrată şi neutră a eforturilor anti-corupţie din România.

"Atât SCL cât şi firma din Washington, DC, Andreae & Associates, au refuzat să divulge numele celor care au finanţat şi au beneficiat de operaţiunea de lobby de la Washington. Reprezentantul Andreae & Associates, Charles Andreae, ne-a spus că, din motive de confidenţialitate, nu poate să comunice numele clienţilor, adăugând că munca sa sub acel contract s-a terminat pe 1 iunie 2017 şi că a derulat cea mai mare parte din activităţi în martie anul trecut.

În februarie 2018, Charles Andreae a devenit oficial angajat al SCL şi a declarat pentru Politico, referindu-se la acelaşi contract, că a fost angajat anul trecut de SCL pentru a contribui la organizarea vizitei ministrului de externe al României la Washington. A mai spus că a fost rugat să ajute datorită practicii îndelungate pe care o are în politică externă, inclusiv în România şi că vizita ministrului român s-a axat pe probleme legate de NATO, Uniunea Europeană şi anti-corupţie", scrie Rise Project.

"De cealaltă parte, Teodor Meleşcanu, ministrul de externe al României, a negat orice fel de implicare a SCL, respectiv Andreae & Associates, în organizarea vizitei sale din SUA, în martie anul trecut. Ministrul de externe ne-a spus că a participat la întrunirea coaliţiei internaţionale anti-Daesh (Statul Islamic), la care a fost invitat de către Departamentul de Stat al SUA", mai arată sursa citată.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne