MediaSind trage semnalul de alarmă. Agerpres ar putea fi subordonată politic

O modificare legislativă propusă de actualul ministru al Culturii, în timp ce era preşedinte al Comisiei pentru Cultură din Senatul României, deschide calea subordonării politice a conducerii Agerpres, avertizează Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, din care face parte MediaSind.
Cristian Godinac, preşedintele Mediasind
Cristian Godinac, preşedintele Mediasind (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Sindicatul Jurnaliştilor MediaSind şi-a exprimat îngrijorările cu privire la proiectul de lege pentru modificarea legii organizării Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres care va fi discutat pe 11 octombrie 2017 de Parlamentul României, proiect care ar putea deschide calea subordonării politice a conducerii Agerpres.

Potrivit comunicatului de presă remis de MediaSind Epoch Times, noua lege prevede că orice majoritate politică poate decide demiterea directorului general, în timp ce legea în vigoare stipulează că directorul general nu poate fi părtinitor, adică să promoveze idei, programe şi activităţi ale partidelor politice.

"Asemenea prevederi ar avea acelaşi impact ca în cazul conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi al Societăţi Naţionale de Televiziune (SRTV): după fiecare scrutin, consiliile de administraţie ale SRR şi SRTV pot fi demise înaintea terminării mandatului, pentru a reflecta noile forţe politice. Multe organizaţii internaţionale, printre care şi Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (EFJ), au denunţat această prevedere ca un instrument de politizare a serviciului public de presă.

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (EFJ) susţine membrul său MediaSind în apelul către Parlament, în sensul abandonării acestui proiect de lege. Într-o scrisoare adresată Parlamentului, directorul general AGERPRES şi Federaţia Română a Jurnaliştilor au afirmat următoarele:

"Considerăm că prin modificarea propusă se deschide calea subordonării politice a conducerii AGERPRES. (...) Oricare majoritate politică ar putea considera că directorul general nu este suficient de “loial” majorităţii, şi ar putea decide respingerea raportului, fără legătură cu calitatea managementului, doar pe criterii politice. Vă solicităm să renunţaţi la acest proiect de lege."

Proiectul de lege a fost iniţiat şi depus de Lucian Romaşcanu, actualul ministru al Culturii, în timp ce era preşedinte al Comisiei pentru Cultură din Senatul României. Propunerea legislativă a fost semnată şi de alţi patru senatori.

Cazul va fi depus pe Platforma Consiliului Europei pentru promovarea protecţiei jurnalismului şi a siguranţei jurnaliştilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne