Martirii din Vandeea

Reynald Secher, autorul cărţii: ” Vandeea, de la genocid la memoricid” (Epoch Times România)
Adrian Bucurescu
18.07.2013

Într-una din zilele care au marcat ediţia jubiliară a Şcolii de Vară de la Sighet, a fost lansată şi o carte teribilă, „Vandeea: de la genocid la memoricid / Mecanismul unei crimele legale împotriva umanităţii” de Reynald Secher, cercetător francez, tradusă în româneşte de Ana Ciucan Ţuţuianu şi editată de Traian Călin Uba, la Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.

Prefaţa volumului este semnată de Gilles-William Goldnadel, iar autorii postfeţelor sunt Helene Piralian şi Stephane Courtois. Cartea este cutremurătoare, iar asemănările cu crimele unde comuniştii au ajuns la putere sunt izbitoare.

Vandeea este genocidul mult-trâmbiţatei Revoluţii Franceze, sau mai exact al Convenţiei, votat de către deputaţii care întruchipau „suveranitatea poporului”, conceput, planificat, pus în aplicare de o minoritate din rândul lor, adică de membrii Comitetului Salvării Publice.

Incredibil, de neconceput, de neînchipuit este că acest genocid e opera celor care susţineau că acţionează în numele noilor principii ale drepturilor universale: drepturile omului! Este exact ca în vremea lui Lenin, Stalin, Mao, Pol Pot şi a altor călăi comunişti: nimeni nu se opune sau nu se abţine de la vot. Camera Deputaţilor aplaudă, îşi clamează bucuria, îi răsplăteşte pe aceşti „eroi”, care acţionează în numele ei, prin şi pentru ea, pentru a face „să dispară rapid, nu numai din Vandeea, ci şi de pe întreaga suprafaţă a republicii (...) această rasă impură”.

Din această formidabilă carte rezultă, aşa cum afirmă şi autorul prefeţei, că Vandeea este primul dintre genocidele contemporane şi că această crimă nu a fost judecată niciodată pe fond, pentru că sistemul care a creat-o nu a fost niciodată pedepsit, pentru că oamenii care l-au conceput şi aplicat nu au fost niciodată condamnaţi şi pentru că această crimă contra umanităţii a fost preluată şi aplicată de către sisteme de aceeaşi natură criminală precum comunismul şi naţional-socialismul. Restul nu e decât o chestiune care ţine de mijloace şi de timp.

După ce prezintă documentele păstrate din timpul Revoluţiei Franceze, care privesc Vandeea, Reynald Secher încheie astfel cartea sa: „Ca fiecare dintre noi, Republica franceză cunoaşte acum adevărul. Dacă persistă în această atitudine de nerecunoaştere, ea se situează de acum înainte pe poziţia negării. În acest fel, ea devine în mod conştient actor al acestui memoricid şi al consecinţelor sale multiple, psihice şi culturale printre altele, actor al genocidului exercitat asupra descendenţilor săi. Din acest moment, în această postură, ea se face în fiecare zi vinovată de complicitate la crimă împotriva umanităţii şi îi cauţionează din această cauză pe negaţionişti, printre alţii pe cei ai genocidului armenilor şi al evreilor a cărui organizare a fost cea mai structurală şi al cărui proiect cel mai reuşit...”.

Lucrarea închinată tragediei Vandeei este completată cu ilustraţii revelatoare, îndeosebi cu documente. Deocamdată, volumul poate fi găsit la sediul Fundaţiei Academia Civică, din Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor