Macovei: România va deveni Paradisul Infractorilor. La revedere Europa!

Coaliţia PSD-ALDE vrea ca România să devină Paradisul Infractorilor, a acuzat deputatul european Monica Macovei, în contextul modificărilor la Codurile penale operate în Parlament.
Monica Luiza Macovei
Monica Luiza Macovei (Epoch Times România)

Senatorii îngropă justiţia şi îi ajută pe preşedintele social-democraţilor Liviu Dragnea şi pe alţi infractori să scape de condamnări, cazier, sechestre şi confiscări şi, în paralel, PSD şi ALDE încearcă să ajungă la Cotroceni ca să desăvârşească distrugerea ţării, a acuzat, pe pagina sa de socializare, europarlamentarul Monica Macovei.

"Amendamentele care îi salvează pe politicienii cu probleme penale, aduse Codului de procedură penală, au trecut de Senat: Dragnea poate cere revizuirea deciziei definitive de condamnare la 2 ani închisoare cu suspendarea executării, pentru că un judecător din completul care l-a condamnat nu a semnat hotărârea, deşi a participat la luarea deciziei. Dosarele complexe, cu multe probe, inclusiv expertize financiare vor fi aruncate la coş, pentru că un amendament adoptat de Senat opreşte definitiv orice anchetă dacă într-un an procurorii nu termină urmărirea penală. O să scape anchetaţii din dosarele grele, cu spălare de bani, corupţie, fraudă sau trafic de persoane sau armament şi din dosarele cu infracţiuni transfrontaliere, care durează, în mod evident, mai mult de un an şi o să se facă dosare cu furturi de găini. Practic, (a) se bagă pe sub masă un termen de prescripţie de 1 an, unic şi în ţările cu o democraţie modestă, (b) se blochează în multe cazuri anchetele din alte state şi (c) se blochează cooperarea poliţienească şi judiciară transfrontalieră", a declarat Macovei.

Deputatul european a subliniat că mai sunt şi alte amendamente controversate propuse de PSD-ALDE:

1. Suspectul sau inculpatul poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere, dacă aşa vrea. Cum va putea victima unui trafic de persoane, a unui viol ori tentativă de omor să vorbească când în faţa ei se află cel care e chiar suspectat că a traficat, violat sau a încercat să omoare victima? Cum vor putea cei care au dat mită să declare asta în faţa unui politician sau mogul ”greu”? Unde vor fi martorii sub acoperire protejaţi pentru a nu fi în pericol? Pe scurt, gata cu anchetarea politicienilor, a baronilor şi a celor care au băgat frica în oameni ani de-a rândul.

2. Probele obţinute din interceptări sau comunicări în timpul unei anchete, care nu au legătură cu faptele cercetate, ci cu alte fapte nu pot fi folosite în dosar. Dacă în timpul unei anchete de corupţie se găsesc, la o percheziţie informatică, probe de trafic de copii, de exemplu, acestea pot fi şterse sau se poate cere alt mandat de percheziţie, care va fi dat retroactiv (sic) pentru a putea fi folosite într-un alt dosar.

3. Un denunţător nu va putea beneficia de reducere de pedeapsă decât dacă denunţul este făcut în primele 6 luni de la comiterea faptei. În realitate denunţul este limitat la 6 luni de la comiterea faptei, chiar dacă denunţătorul află mai târziu despre comiterea faptei sau se decide să facă denunţul. În plus, esenţa instituţiei denunţului, folosită în toată lumea, este ca denunţătorul să aibă un beneficiu, respectiv reducerea pedepsei. Altfel, de ce ar face denunţul? Şi să nu uităm că interesul societăţii este să fie capturaţi cei din vârful piramidelor infracţionale, iar fără denunţători, asta nu se mai poate. Ştim că PSD-ALDE urăsc instituţia denunţului tocmai pentru că s-a dovedit foarte eficientă. Pe 9 iunie, în Piaţa Victoriei, Dragnea ne-a anunţat pe toţi, de pe scena ciumei roşii: “Trebuie să spunem: gata cu denunţurile!”

4. Procurorii trebuie să-i aducă la cunoştinţă suspectului, înainte de prima audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectat, inclusiv toate probele din care rezultă săvârşirea faptei. La revedere orice anchetă în România sau transfrontalieră, la revedere cooperare între statele UE şi altele, la revedere Europa!

5. Nu vor putea fi făcute declaraţii publice şi nici comunicate informaţii despre fapte şi persoane în timpul urmăririi penale, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice. Dar suspecţii, inculpaţii şi condamnaţii vor putea, desigur, să îşi trâmbiţeze nevinovăţia în toată presa. Pe scurt, informarea populaţiei se va face numai de anchetaţi sau condamnaţi, şi nu de autorităţi. Anchetaţii şi condamnaţii sunt buni şi imparţiali, autorităţile de anchetă şi judiciare sunt rele şi mint – asta ne spun PSD-ALDE. Nu credeţi că într-o ţară condusă de oameni cinstiţi şi cu judecată limpede este exact invers?

"Modificările la Codurile Penale vor duce inclusiv la blocarea anchetele altor state, mai ales anchetele privind infracţiuni transfrontaliere cum sunt terorismul, traficul, spălarea de bani, corupţia, fraudă fiscală, toate infracţiuni foarte grave. Infractorii îşi mută miezul caracatiţei infracţionale în ţările în care legea îi protejează, România va deveni, prin grija PSD-ALDE, paradisul infractorilor şi populaţia va avea de suferit", a adăugat Macovei.

Europarlamentarul susţine că, în paralel, PSD şi ALDE plănuiesc şi decapitarea DNA.

"Cu Dragnea în frunte, liderii coaliţiei vorbesc tot mai des de suspendarea preşedintelui. Adică, Tăriceanu să ajungă la Cotroceni şi poate în orice moment să semneze decretul de revocare a procurorului-şef DNA, fără să mai aibă dezbateri sau analize privind independenţa procurorilor. Mai mult chiar, lideri ai PSD-ALDE interpretează Constituţia şi legile şi spun că ar putea doar să-l suspende pe preşedinte, dar fără să mai facă referendumul de demitere. Adică, îşi fac treaba murdară, distrug ţara şi apoi se retrag în Parlament, în spatele imunităţii", a conchis Macovei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne