Lui Voronin îi plac Ponta şi Antonescu

Vladimir Voronin. (VADIM DENISOV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
18.07.2012

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că lui îi plac Victor Ponta şi Crin Antonescu, care nu au încălcat Constituţia.

”M-a comparat cu Ponta. Mie îmi place Ponta, îmi place Crin Antonescu, pentru că tot ce au făcut au făcut strict cu Constituţia, nu au încălcat nimic”, a spus liderul PCRM, referindu-se la comparaţia făcută de preşedintele suspendat, Traian Băsescu.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat luni, că reducerea drastică a secţiilor de vot din străinătate este o atitudine de tip comunist, iar între liderul PCRM, Vladimir Voronin, şi premierul Victor Ponta nu este nicio diferenţă.

”Când eu am fost ales preşedinte în 2009, au fost peste 300 de secţii de votare. Acum le-au diminuat drastic, de-i e mai uşor unui român din Spania să vină acasă să voteze, decât să voteze în Spania. E de necrezut ce au putut să facă pentru că ei ştiu că românii din afara frontierelor sunt preponderent votanţi ai mei”, a declarat Traian Băsescu la o întâlnire cu jurnalişti din Republica Moldova.

”E atitudine de tip comunist, de tip Voronin. Voronin ar fi făcut şi el la fel. Voronin şi Ponta, tot una”, a comentat Traian Băsescu.

Ponta a fost întrebat marţi de presa moldoveană despre afirmaţiile preşedintelui suspendat. "Dacă m-ar fi comparat cu dl Lupu, atunci ar fi constatat că mi se întâmplă destul de rar să fiu cu cineva mai înalt decât mine. Dl. Băsescu ştie mult mai bine ce înseamnă comunismul pentru că a beneficiat şi a trăit în comunism şi a trăit bine. Eu eram adolescent şi nu mai ţin minte exact. Ţin minte totuşi că cu dl. Voronin parcă dl Băsescu bea împreună din nişte sticle. Eu nu l-am întâlnit niciodată personal", a replicat primul-ministru, aflat în vizită la Chişinău.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor