Lovitură pentru PSD: Adio banii obţinuţi ilegal! Legea finanţării partidelor, neconstituţională

Legea care le permitea partidelor politice să păstreze banii obţinuţi ilegal a fost declarată neconstituţională.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Legea privind finanţarea partidelor şi campaniilor electorale - în varianta "cosmetizată" de PSD - este neconstituţională, au decis joi, în unanimitate de voturi, judecătorii Curţii Constituţionale, care au admis astfel sesizarea formulată de 50 de deputaţi de la grupurile parlamentare ale USR, PMP şi PNL.

"CCR a constatat că legea criticată contravine principiului bicameralismului, având în vedere că, ignorând scopul iniţial şi obiectul de reglementare al propunerii legislative, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat un număr important de amendamente, care au fost de natură să transforme în mod radical, prin aportul lor cantitativ şi calitativ, filosofia care a stat la baza iniţierii demersului legislativ. În acest mod, prima Cameră, cea de reflecţie, a fost exclusă de la procesul de legiferare, care ar trebui să reprezinte opera întregului Parlament. De asemenea, Curtea a constatat faptul că unele dintre textele cuprinse în legea supusă controlului nu întrunesc exigenţele impuse de principiul legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, exigenţe referitoare la condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii", a arătat CCR.

Sesizarea a fost iniţiată de 29 de parlamentari USR însă s-au mai alăturat demersului alţi 16 de la PMP, trei de la PNL, un deputat neafiliat şi un deputat afiliat USR.

"Decizia CCR confirmă faptul că procedurile parlamentare au fost încălcate în procesul de adoptare al proiectului de modificare, iar scopul iniţial al legii a fost deturnat prin introducerea de către PSD, în frunte cu Florin Iordache şi Eugen Nicolicea, a 99 de amendamente la o propunere care viza iniţial doar un articol din lege. Aceste amendamente erau de natura să schimbe întreaga lege în mod esenţial, iar multe prevederi erau neclare, îngreunând angajarea răspunderii contravenţionale în cazul nerespectării regulilor privind finanţarea partidelor", a reacţionat USR.

Juriştii Uniunii Salvaţi România au arătat, în sesizare, că proiectul de modificare a legii a fost adoptat cu încălcarea principiului bicameralismului, încălcarea principiului supremaţiei Constituţiei şi a legii, precum şi încălcarea principiului calităţii legii.

"Am avertizat încă din timpul dezbaterilor din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor asupra încălcării flagrante a Constituţiei, dar punctele noastre de vedere au fost ignorate de ”specialiştii” în drept constituţional ai PSD. Astăzi avem confirmarea. Am reuşit să evităm astfel întoarcerea la vremea în care banii se aduceau la partid cu sacoşa şi în care nu exista niciun control real asupra finanţării partidelor. Am reuşit să evităm transformarea Autorităţii Electorale Permanente într-un organism decorativ, al cărui rol sancţionator să fie drastic diminuat", a declarat depuatul Stelian Ion, membru al Comisiei Juridice.

Camera Deputaţilor a adoptat, în octombrie, cu 176 voturi "pentru", 96 "împotrivă" şi şapte abţineri, modificări la Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne