Liderul USR: Dragnea şi Firea să-i ceară iertare Simonei Halep pentru minciuna odioasă propagată pe FB de PSD

Să foloseşti imaginea Simonei Halep în propaganda neagră, mincinoasă şi mizerabilă a partidului şi să-i crezi pe români atât de naivi încât să creadă o asemenea dezinformare e un semn că ne îndreptăm spre un regim autoritarist, a reacţionat liderul USR, Dan Barna, după campania online lansată de PSD.
Dan Barna
Dan Barna (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Preşedintele USR, Dan Barna, a reacţionat dur la campania de "fake news" lansată de PSD, după ce primarul general Gabriela Firea a fost huiduită pe Arena Naţională de mulţi dintre cei peste 20.000 de români veniţi să o felicite pe Simona Halep pentru cucerirea trofeului de la Roland Garros.

"Le solicit lui Liviu Dragnea şi Gabrielei Firea să-şi ceară iertare pentru minciuna odioasă propagată aseară pe conturile PSD de Facebook. Nu scuze, iertare în faţa Simonei Halep şi a noastră, a românilor. Să foloseşti imaginea Simonei Halep în propaganda neagră, mincinoasă şi mizerabilă a partidului şi să-i crezi pe români atât de naivi încât să creadă o asemenea dezinformare este nu doar insultător, ci un semn că ne îndreptăm spre un regim autoritarist. Minciuna aceasta este mai mult decât o simplă minciună pentru a demoniza dizidenţa la puterea nemăsurată a lui Dragnea, face parte din arsenalul negru al propagandei naziste. La fel şi dezumanizarea adversarului prin apelativul şobolan", a declarat Dan Barna.

Potrivit liderului USR, dezbrăcat de atributele umanului, adversarul este transformat, de această propagandă neagră, în duşman, într-o ţintă nu doar uşoară, ci şi legitimă.

Dan Barna a adus în discuţie fundamentul propagandei naziste:

"Dacă spui o minciună destul de mare şi o repeţi, oamenii vor ajunge, în cele din urmă, să o creadă. Devine vital pentru stat să folosească toate puterile sale pentru a reprima disidenţa, căci adevărul este duşmanul mortal al minciunii şi, prin extensie, adevărul este cel mai mare duşman al statului".

"Dragnea ne spune că statul este el, că el decide cine este prieten şi cine este duşman. Noi îi răspundem NU, să înceteze dezbinarea românilor. Nu există două Românii, există una singură care vrea să trăiască în prosperitate şi în modernitate, nu pe un tărâm populat de fantome", a conchis Dan Barna.

Reamintim că pe paginile de Facebook ale mai multor filiale PSD din ţară a apărut mesajul "Adevărul din spatele propagandei. Români, nu vă lăsaţi manipulaţi!", alături de o poză din care reiese că Simona Halep a fost cea huiduită pe Arena Naţională, nu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

foto
foto (PSD)

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne