Liderul PAS: Oamenii de afaceri şi funcţionarii publici, intimidaţi să nu facă donaţii la partide politice

În timp ce democraţii acuză membrii unor ONG-rui că s-ar număra printre finanţatorii Partidului Acţiune şi Solidaritate, ei, de fapt, prezintă donatori care vin cu sume mai mari decât câştigul anual al acestor oameni, a punctat Maia Sandu.
Maia Sandu, preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate
Maia Sandu, preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (captură foto)

În contextul iniţierii de către societatea civilă din Republica Moldova în vederea abrogării sistemului electoral mix şi revenirii la sistemul proporţional, recent preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a menţionat că iniţiatorii acelui referendum nu ar fi obiectivi din moment ce unii dintre ei ar fi participat la finanţarea Partidului Acţiune şi Solidaritate.

În replică, preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a specificat că atacurile pe care le-au făcut exponenţii Partidului Democrat (PD) la adresa unor ONG-uri sunt foarte urâte, fapt despre care politiciana a vorbit şi la Bruxelles în timpul ultimei sale vizite de săptămâna trecută.

PAS este partidul care din prima zi a vorbit despre necesitatea finanţării corecte şi transparente a partidelor politice şi în situaţie în care oamenii de afaceri sunt intimidaţi să nu facă donaţii la partide politice pentru că altfel vine fiscul peste tine şi tot felul de organe de control şi încearcă să le lichideze afacerea, oamenii angajaţi în funcţii publice nu-şi pot permite să facă donaţii deschis pentru că-şi riscă locul de muncă, etc. Atunci cine e să finanţeze un partid politic pentru ca acesta să existe corect şi transparent?” s-a întrebat liderul PAS în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV din 8 februarie.

În context, Maia Sandu a ţinut să explice că în momentul în care vin anumite persoane din societatea civilă, ele contribuie ca persoane fizice, nu ca ONG-uri, iar ceea ce fac televiziunile lui Plahotniuc în momentul în care prezintă ONG-urile ca finanţatori ai PAS, nu este corect, şi este doar o încercare de a denigra atât societatea civilă cât şi unele partide politice.

Partidul Democrat încalcă absolut toate prevederile legale pentru finanţarea propriului partid, încalcă bunul simţ şi arată donatori care donează o sumă mai mare decât câştigul anual al acestor oameni, a conchis Maia Sandu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe