Liderii chinezi de partid plătesc pentru loialitatea militară

Un dirijor al unei fanfare militare în timpul unei repetiţii înainte de şedinţa de deschidere a Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez în Sala Mare a Poporului din Beijing pe 3 martie (Feng Li / Getty Images)
Ma NingNTD Television
11.03.2013

Bugetul militar al Republicii Populare Chineză continuă să crească, acest aspect reflectând în parte costurile pe care liderii PCC trebuie să le plătească pentru controlul forţelor armate.

În 2013, Republica Populară Chineză a cheltuit 116 miliarde de dolari pe armată, o creştere de 10,7 la sută faţă de 2012. Această rată de creştere de două cifre a cheltuielilor militare din ultimii 10 ani a făcut RPC una din ţările cu cele mai mari cheltuieli militare din lume, ocupând locul doi după Statele Unite ale Americii. Bugetul militar actual din China este de 30 de ori mai mare comparativ cu cel de acum 30 de ani.

Potrivit Cotidianului Apple cu sediul în Hong Kong, nici Jiang Zemin, nici Hu Jintao, ambii foşti lideri ai Partidului Comunist Chinez (PCC), nu au avut destulă experienţă sau prestigiu pentru a comanda loialitatea armatei. Singura lor opţiune pentru obţinerea şi menţinerea controlului a fost folosirea promoţiilor şi recompenselor.

Jiang Zemin a fost capabil să controleze armata prin promovarea ofiţerilor de rang înalt loiali lui, iar acest număr a crescut de mai multe ori în timpul conducerii sale. Cumpărarea şi vânzarea de poziţii în armată erau bine cunoscute la acel moment. Rata a variat în funcţie de piaţă, pe măsură ce cumpărătorii şi vânzătorii au negociat cea mai bună afacere.

După ce Hu a venit la putere în 2004, în plus faţă de continuarea promovării ofiţerilor pentru fidelitatea lor, el a autorizat majorări semnificative ale salariilor personalului militar de trei ori. În iulie 2006, fiecare persoană din armată a beneficiat de o creştere cu mai mult de două ori salariul din acel moment. În anul 2010, salariile s-au dublat din nou, iar creşterile au fost făcute retroactiv din iulie 2008. (Http://bbs.junzhuan.com/thread-1719424-1-1.html)

Cotidianul Apple raportează că încă o mărire de salariu va avea loc în luna iunie a acestui an. Dacă este aşa, se pare ca Xi Jinping, noul lider al PCC, va recurge la cumpărarea loialităţii armatei.

Hu Jun de la Campania pentru drepturile omului din China este de părere că o creştere a cheltuielilor militare înseamnă şi o creştere a cheltuielilor pentru "stabilizarea societăţii" - jargonul folosit de PCC pentru utilizarea poliţiei paramilitare în scopul suprimării oricăror proteste. Acest lucru ar putea "intensifica diverse conflicte sociale şi împovăra inutil clasele mici şi mijlocii cu o rată de impozitare exorbitantă", a declarat Hu, care se teme că o revoltă socială ar putea fi iminentă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor